Tu stai acasă, statul îți umple buzunarele cu bani

2 minute de citit
- Publicitate -

Din 2023, șomerii din țara noastră vor primi bani mai mulți de la stat. Măsura vine pe fondul inflației agresive ce impune majorarea tuturor tipurilor de venituri, astfel încât oamenii, indiferent de situația în care se află (beneficiari ai ajutorului social, beneficiari ai indemnizațiilor de șomaj sau ai altor forme de asistență), să poată să se bucure cât de cât de un trai decent și să facă față cheltuielilor de bază, cu hrana și locuința.
La baza majorării venitului pentru șomeri stau, din punct de vedere legal, schimbarea modului de calcul al indemnizației, dar și faptul că indicatorul social de referință va crește, acest din urmă aspect generând majorări pentru toate veniturile de tipul asistenței sociale, inclusiv, de exemplu,pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap.
Referitor strict la indicatorul social de referință, acesta influențează în mod direct: indemnizația de șomaj, prima de inserție, subvenția pentru persoane marginalizate, indemnizația lunară plătită mamelor aflate în concediu de creștere a copilului, venitul minim garantat – adică ajutorul social-, indemnizația lunară pentru persoanele cu handicap sau alocația pentru susținerea familiei. Toate aceste forme de sprijin vor fi majorate din primăvară!
„Beneficiile de asistență socială care sunt raportate la indicatorul social de referință sunt: ajutorul social, alocația pentru susținerea familiei, alocația lunară de plasament, prestațiile sociale pentru persoanele cu handicap (adulți și copii), nivelul minim al indemnizației pentru creșterea copilului și al indemnizației de acomodare, sprijinul pentru adoptatori și ajutorul pentru refugiați”, explică Ministerul Muncii.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut