Trei zile de spectacol și emoție. Naționala de handbal masculin a României te așteaptă în tribune la Trofeul Carpați Niro

1 minute de citit
- Publicitate -

Sala Sporturilor „Lascăr Pană” va găzdui, între 31 octombrie și 2 noiembrie, o nouă ediție a prestigiosului turneu internațional de handbal masculin – Trofeul Carpați Niro.

Evenimentul, organizat de Federația Română de Handbal în parteneriat cu CS Minaur Baia Mare și Primăria Municipiului Baia Mare, va aduce în fața publicului patru echipe naționale: România, Slovacia, Ucraina și Georgia.

PROGRAMUL MECIURILOR:

Vineri, 31 octombrie

  • 14:30 – Slovacia 🆚 Georgia

  • 17:30 – România 🆚 Ucraina

Sâmbătă, 1 noiembrie

  • 14:30 – Ucraina 🆚 Slovacia

  • 17:30 – România 🆚 Georgia

Duminică, 2 noiembrie

  • 14:30 – Georgia 🆚 Ucraina

  • 17:30 – România 🆚 Slovacia

Suporterii sunt invitați să vină în număr cât mai mare pentru a susține echipa națională a României și pentru a se bucura de handbal la cel mai înalt nivel. Atmosfera promite să fie una incendiară, iar „tricolorii” au nevoie de sprijinul tribunei pentru a ridica Trofeul Carpați chiar la noi acasă, în Baia Mare.

Pentru bilete la eveniment accesați următorul link: https://www.eventim.ro/…/trofeul-carpati…/event.html

MaramuresOnline.ro

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut