Tratamentul pentru pacienții cronici fără venituri devine mai accesibil. Ordinul comun MS–CNAS elimină trimiterea medicală

2 minute de citit
- Publicitate -

Pacienții cronici fără venituri, dar incluși în programele naționale de sănătate, vor putea accesa mai ușor serviciile medicale, fără a mai fi necesare biletul de trimitere sau de internare. Măsura a fost oficializată prin Ordinul comun nr. 525/1.047/2025, emis de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), și publicată deja în Monitorul Oficial. Potrivit noilor reglementări, persoanele neasigurate care suferă de afecțiuni severe precum diabet zaharat, HIV/SIDA, hemofilie, boli cardiovasculare, neurologice, rare sau endometrioză pot merge direct la medicul specialist, fără să mai treacă prin cabinetul medicului de familie. Totodată, internarea, în regim de zi sau continuu, se va face fără prezentarea unui bilet de internare.

„Scopul principal al acestei măsuri este simplificarea accesului la tratament pentru persoanele vulnerabile și reducerea birocrației în sistemul medical”, se arată în documentul semnat de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și președintele CNAS, Horațiu Moldovan.

Excepție de la această nouă procedură fac pacienții oncologici fără venituri, pentru care există deja reglementări speciale în vigoare.

Reprezentanții autorităților sanitare susțin că măsura va reduce semnificativ timpul de așteptare pentru inițierea tratamentului și va elimina drumurile repetate între cabinetele medicale. Este un pas important în sprijinul persoanelor neasigurate, care se confruntă adesea cu obstacole administrative în accesarea îngrijirii medicale esențiale. Ordinul intră în vigoare imediat și marchează o schimbare majoră în cadrul programelor naționale de sănătate, vizând exclusiv pacienții fără venituri care beneficiază de tratament prin aceste programe.

MaramuresOnline.ro

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut