Traficul rutier din Recea ar urma să fie reorganizat printr-un proiect complex, pregătit de Consiliul Județean Maramureș împreună cu CNAIR și DRDP Cluj. Potrivit președintelui CJ Maramureș, Gabriel Zetea, soluția vizează tronsonul dintre Pasajul Clubul Văcarilor și ieșirea din Recea și urmărește reducerea ambuteiajelor și creșterea siguranței rutiere.
„Recea are nevoie de o soluție reală pentru trafic. Și o pregătim!”, a transmis Gabriel Zetea, explicând că, după realizarea sensului giratoriu de la Pasajul Clubul Văcarilor, traficul s-a redus în acea zonă, însă o parte importantă a problemelor s-a mutat către localitatea Recea.
Prima etapă a proiectului prevede lărgirea la patru benzi a drumului dintre Pasajul Clubul Văcarilor și intrarea în Recea. Consiliul Județean Maramureș își asumă pregătirea documentațiilor tehnice, proiectarea și realizarea exproprierilor necesare.
În cea de-a doua etapă este propusă construirea unui sens giratoriu de mari dimensiuni la intrarea în Recea. Acesta ar urma să aibă aproximativ 40 de metri diametru și două benzi de acces, după modelul celui realizat în zona Pasajului Clubul Văcarilor. Noua amenajare ar facilita accesul către terenul de sport, sala de sport și bazinul de înot.
O soluție aparte este propusă pentru zona centrală a localității. Deoarece lățimea drumului și apropierea caselor nu permit amenajarea a patru benzi, proiectanții iau în calcul realizarea a trei benzi, dintre care cea din mijloc să fie utilizată alternativ, în funcție de direcția predominantă a traficului.
Astfel, dimineața ar urma să fie disponibile două benzi către Baia Mare și una către Recea, iar după-amiaza configurația s-ar inversa, cu două benzi către Recea și una către Baia Mare. Potrivit estimărilor prezentate de Gabriel Zetea, această soluție ar putea crește capacitatea de trafic cu aproximativ 50%.
„Nu putem elimina traficul peste noapte, dar putem să îl organizăm mai inteligent. Mai multă siguranță, mai puține blocaje, mai puțin timp pierdut în trafic pentru oamenii care intră și ies zilnic din Baia Mare”, a transmis președintele Consiliului Județean Maramureș.
Sistemul de utilizare alternativă a benzii centrale ar urma să fie coordonat printr-un centru de comandă, cu afișaje amplasate deasupra benzilor, semnalizare rutieră și avertizări pentru șoferi.
Cele trei benzi ar urma să continue până în zona viitoarei intersecții dintre Centura Metropolitană Baia Mare și E58 Baia Mare–Dej, unde este prevăzut și un pasaj.
Proiectul va fi prezentat public, inclusiv printr-un material video, urmând să fie supus dezbaterii înainte de continuarea demersurilor.
MaramuresOnline.ro















