După ani de pauză, Consiliul Județean Maramureș readuce în prim-plan tradițiile zootehnice. Prima „Expoziție de animale” va avea loc pe 17 octombrie la Ariniș, reunind crescători, specialiști și iubitori ai tradițiilor autentice.
După ani de așteptare din partea fermierilor, tradițiile zootehnice revin în forță în Maramureș. Consiliul Județean a aprobat un proiect prin care expozițiile de animale vor redeveni evenimente de referință în județ. Prima ediție va avea loc joi, 17 octombrie, la Ariniș, sub titulatura „Expoziție de animale la Ariniș”, organizată în parteneriat cu Prefectura Maramureș, Direcția Sanitar-Veterinară, Direcția Agricolă și asociațiile crescătorilor de animale.
„Susținem crescătorii de animale din Maramureș! Redăm viață expozițiilor zootehnice din județ! Împreună cu colegii mei consilieri județeni am aprobat un proiect pe care îl așteaptă de ani de zile întreaga comunitate rurală: organizarea de expoziții de animale în Maramureș, evenimente care reunesc crescători, specialiști și iubitori ai tradițiilor noastre autentice”, a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Președintele Consiliului Județean subliniază că aceste evenimente sunt mai mult decât simple expoziții:
„Îi înțeleg pe oamenii care, de ani de zile, mi-au spus peste tot în județ: Domnule președinte, vrem din nou să ne întâlnim, să ne vedem animalele, să discutăm între noi, să învățăm unii de la alții. A fost o dorință legitimă, pentru că aceste evenimente nu înseamnă doar animale expuse, ci comunitate, schimb de experiență și dezvoltare locală.”
Chiar dacă legislația actuală nu permite comercializarea animalelor în cadrul acestor expoziții, evenimentele își propun să ofere un cadru de dialog, promovare și colaborare între fermieri.
„Avem datoria, ca autoritate județeană, să sprijinim comunitățile rurale și să oferim crescătorilor posibilitatea de a-și prezenta munca, de a împărtăși bune practici și de a consolida relațiile profesionale”, a precizat Gabriel Zetea.
Prin aceste manifestări, autoritățile locale își propun să susțină dezvoltarea economică a zonelor rurale și să încurajeze tinerii să rămână în agricultură:
„Începem la Ariniș, dar ne dorim să continuăm și la Seini, Târgu Lăpuș și în Maramureșul Voievodal, pentru ca aceste întâlniri să devină o tradiție vie, lunar, în fiecare zonă a județului. Pentru mine, aceste evenimente sunt o formă de recunoștință față de oamenii care trăiesc din muncă cinstită, din iubirea pentru animale și pentru pământ. Maramureșul are nevoie de aceste legături, pentru că acolo unde oamenii se întâlnesc, economia locală crește, iar tradițiile dăinuie”, a mai adăugat președintele CJ Maramureș.
MaramuresOnline.ro