De obicei, în ultima zi de școală, înainte de vacanțe, cadrele didactice se confruntă cu o rată foarte mare de absenteism.
(Nu vorbim de situațiile în care chiar reprezentanții unităților de învățământ dau liber elevilor sau scurtează programul școlar din propriul pix !!!)
Pentru a preveni acest fenomen, directorul a Școlii Gimnaziale Băsești ( prof. Crina Blidar) organizează anual activități cu caracter practic-aplicativ explorând patrimoniul comunal.
Dacă înainte de vacanța din toamnă s-au pus murături pentru iarnă, s-a fiert zacuscă la ceaun, înainte cu o zi de vacanța de Crăciun s-a tăiat un porc și toate preparatele tradiționale au fost făcute de copii și cadre didactice.
Evident că tot ei au și mâncat bunătățile. Nu există satisfacție mai mare pentru elevi!
Acest mod inedit de a atrage elevii la școală a fost abordat în joia mare, când, în baza optionalului de folclor, preșcolarii și elevii de ciclu primar, îndrumați de învățătoare și de voluntarii de la Centrul pentru dezvoltare durabilă GreenTin au învățat vopsitul ouălor cu coji de ceapă.
Ulterior, pentru elevii de gimnaziu s-a organizat un concurs de făcut tăieței, răsteuțe sau laște.
În acest fel prezența la școală a fost în procent de 100%, părinții au fost implicați într-o activitate a școlii, participanții au îmbinat utilul cu plăcutul și toată lumea a stat peste program de bună voie.
Felicitări director prof. Crina Blidar pentru aceste activități, dar și pentru felul în care reușește să păstreze în jurul dânsei o echipă unită!
Fiți siguri că astfel de activități nu se uită toată viața!
Natalia FORNVALD