Maramureșeanul Dumitru Mecleş a primit distincția onorifică Tezaur Uman Viu.
Dumitru Mecleș este un țăran morar, așa cum îi place lui însuși să se prezinte, este omul arhetipal care trăiește prin și pentru meșteșugul pe care îl practică de peste 6 decenii.
„Când stau aşa la moară, parcă aud o muzică, zgomotul ăla şi ţăcănitul ăla la piatră şi cum curge făina, mai mare bucurie, pasiune, n-am avut în viaţă. Vorbeşte cu tine piatra aşa ca în pădure când cântă păsările. O lună de zâle când nu am avut apă, mi se părea că îs surd fără zgomotul ăla.” (Dumitru Mecleş)
Tradiția morăritului dăinuie în familia lui Mecleș de mai bine de un secol, dar poate misiunea cea mai grea a avut-o chiar el, alegând să mențină vie această îndeletnicire în condițiile modernizării continue a satelor la care asistăm cu toții. Moara lui Mecleș a devenit un important obiectiv turistic al Maramureșului.
„Suntem onorați că prin dosarul de candidatură întocmit în cadrul instituției noastre, Maramureșul s-a îmbogățit cu încă un titlu de Tezaur Uman Viu”. Menționăm că prin dosarele întocmite în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, patru maramureșeni au primit distincția de Tezaur Uman Viu: NICOLAE PIȚIȘ, VALER BURZO, VASILE ȘUȘCA și DUMITRU MECLEȘ”, transmit reprezentanţii Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș.