Sunt vechi – și adânci – răfuielile mele legate de educația noastră. De fapt de sistemul de învățământ pe care îl avem. Care se denaturează pe zi ce trece, care nu mai ține cont de valori – culmea, nici măcar el! – , de principii sau de etică.
Îmi aduc aminte de un celebru dicton promovat de Sabin Gherman acum peste 30 de ani, la Cluj – M-am săturat de România! Și cred că m-am săturat și eu să văd că ne conduc oamenii care nu ne reprezintă, că avem miniștri analfabeți – sau semidocți, că avem conducători cu școli făcute la fără frecvență și după alte criterii decât cele normale, sănătoase, creștine sau de bun simț.
Care umple ecranele cu o atitudine sfătoasă, atotștiitoare, total lipsită de orice substanță. Dacă nu ar fi așa, nu am fi unde suntem – în coada Europei. Și dacă tot am menționat sintagma de bun simț, pot să afirm cu certitudine că nu îi caracterizează nicicum pe cei care – culmea – o chiar folosesc!
Neoamenii puși să conducă instituții nu fac din acestea decât niște destituții, pentru că valorile pentru ei nu există – sau reprezintă alte repere, departe de cele educate, învățate în familiile sănătoase, la școală sau în biserică.
Dacă până mai ieri un bun prieten se plângea că nu mai găsește specialiști cu care să lucreze în fabrică, acum deja îmi spune că nu mai găsește nici muncitori de rând, nici măcar necalificați.
Ce multă lume și ce puțini oameni – e concluzia lui, la care nu poate decât să conchidă amar, citându-l pe bunicul lui: Îmi spunea moșul: măi nepoate, ceea ce ai stricat într-o zi tomnești în patru. Dar ceea ce s-a stricat în jumătate de secol de comunism oare în cât timp se va tomni?
Mai mult decât atunci, ceea ce nu a stricat regimul comunist au reușit acum să strice actualii guvernanți, sub semnul unei false și fățarnice alianțe stânga-dreapta, care nici măcar nu a rezistat prea mult: să zguduie din temelii tot sistemul de educație românesc, cu tot ceea ce a însemnat el sănătos, valoros, de cinste. Lichenii și lichelele au ajuns să lichefieze societatea românească și să cuprindă, tentacular, sub semnul unei guvernări stîngace (nu numai de stînga), prin semidocți sau analfabeți, pînă și biserica. Și rămîne celebră, ca o consolare amară vorba lui Țuțea: cu stînga nu îți poți face nici măcar cruce!
Destituirea stângii și în-dreptarea – e una din puținele soluții care ne-ar mai putea, cu greu, salva. România, trezește-te!
Mihai PĂTRAȘCU