Tinerii din Maramureș, cu vârste între 14-19 ani, pot beneficia gratuit de workshopuri teoretice și practice de dezvoltare personală

2 minute de citit
- Publicitate -
În perioada 01 septembrie – 30 noiembrie 2023, tinerii maramureşeni cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani vor beneficia gratuit de workshopuri teoretice și practice de dezvoltare personală.
Activităţile propuse se concretizează în 120 de ore de cunoaștere și autocunoaștere având ca scop dezvoltarea unor noi cunoștiințe teoretice și practice din domeniile: psihoeducației, nutriției, consilierii în carieră, igienei și sănătății fizice, emoțiilor și relațiilor, comportamentului și bulling-ului, gestionării emoțiilor și a stresului.
Proiectul, intitulat „Conectat la viitor-sens și dezvoltare”, este organizat de Consiliul Județean Maramureș în parteneriat cu Asociația Asco Forall.
Tinerii dornici să participe se pot înscrie la adresa: ascoforall@gmail.com și ulterior vor fi contactați pentru detalii.

Gradul de autocunoaștere și imaginea de sine, extrem de importante în formarea tinerilor, se pot observa ușor în comportamentul acestora, în felul în care fac față situațiilor noi, chiar și în modul în care reacționează și interacționează cu cei din jur.

“Toate studiile din ultimii 10 ani, dar mai ales cele din pandemie și postpandemie arată înrăutățirea semnificativă a stării psihice în rândul populației, iar pentru tineri și copii impactul a fost și mai semnificativ din cauza distanțării sociale, chiar lipsa cursurilor, lipsa socializării în spatii deschise, de întâlniri, distracții, etc.

Anii în care te dezvolți, crești, este perioada în care ai nevoie cel mai mult de stabilitate. Privind din orice punct de vedere (psihologic, social, spiritual, corporal), tinerii au nevoie de puncte sigure de sprijin (părinți, familie, prieteni, școală, sistem de învățământ și sănătate) dar analizând perioada prin care am trecut, pentru ei, toate acestea au fost percepute ca fiind nesigure.
Anii de liceu sunt printre cei mai importanți din viață, și prin acest proiect intervenim chiar în acest moment cheie”, declară Florin Ioan Făt- psiholog și coordonator al proiectului.

 

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut