Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă̆” Cluj-Napoca împreună cu partenerul său Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a lansat proiectul “Fii responsabilă de sănătatea ta – programe regionale de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân – etapa IIʺ, COD SMIS 136480.
Proiectul în valoare de 38.255.781,03 lei este cofinanțat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 se derulează pe o perioadă de 42 luni cu începere din luna 28 iulie 2020 și până la 31.12.2023, iar obiectivul său general vizează creșterea numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate și de servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce pentru cancerul de sân.
Acesta este primul proiect de screening populațional organizat al cărui obiectiv este acela de a creștecapacitatea instituțională a unei rețele de screening pentru cancerul de sân la nivel regional și se adresează unui grup țintă constituit din 40.000 de femei, cu vârsta cuprinsă între 50-69 de ani, cu domiciliul în regiunile de dezvoltare Nord-Vest și Vest. În regiunea Nord Vest, respectiv județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, vor fi testate un număr de 27.000 de femei cuprinse în grupul țintă.
În perioada 19.04.2023- 28.04.2023, în comunele Mireșu Mare și Recea, Județul Maramureș, Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca, cu sprijinul autorităților locale, va derula o campanie de testare mamografică pentru toate femeile cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 ani care au domiciliul în județul Maramureș. Invităm astfel toate femeile care îndeplinesc condițiile de eligibilitate să se programeze la testarea mamografică.
Activitatea de testare se va derula zilnic, în perioada precizată, între orele 08.30-20.00 iar unitatea mobilă de mamografie va fi amplasată astfel:
– localitatea Mireșu Mare, la Caminul Cultural în perioada 19.04.2023 – 22.04.2023
– localitatea Recea, în curtea Primăriei în perioada 24.04.2023 -28.04.2023
Programările se pot face la telefon:
0758.621.395 pentru Comuna Mireșu Mare
0749.194.224 pentru Comuna Recea