Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat, joi seară, la Digi24, că în cadrul coaliției de guvernare există un acord de principiu privind propunerea UDMR de reducere cu 10% a numărului de parlamentari. Oficialul a subliniat însă că varianta susținută de USR, care prevede limitarea numărului la 300 de aleși, ar fi „periculoasă pentru democrație și reprezentativitate”.
„Minus 10% parlamentari. Prima dată s-a discutat acum două săptămâni, ca idee pusă pe masă de UDMR. Există acord de principiu. Varianta de 300 de parlamentari este o variantă periculoasă la adresa democrației, a reprezentativității”, a declarat vicepremierul Tanczos Barna.
UDMR propune o reducere proporțională cu scăderea populației
Vicepremierul a explicat că reducerea de 10% propusă de UDMR este proporțională cu scăderea populației României, conform datelor ultimului recensământ.
„Asta este propunerea noastră. Este exact numărul sau procentul de reducere. Dacă e afectată reprezentativitatea, e o problemă. 300 nu se poate cu siguranță. Din punctul meu de vedere, 300 de parlamentari înseamnă o afectare a reprezentativității la nivel național”, a afirmat Tanczos Barna.
El a adăugat că reducerea propusă menține un echilibru cu reformele din administrația publică: „10% sau 11% este exact reducerea populației. Și dacă mergem cu acest procent, suntem în aceeași marjă – 10% administrație centrală, 10% administrație locală, tăieri de personal și așa mai departe. Trebuie doar voință politică.”
Avertismentul unui risc de „județe monocolor”
Tanczos Barna a avertizat că o reducere prea drastică a numărului de parlamentari ar putea afecta echilibrul democratic, ducând la situații în care anumite județe ar fi reprezentate de un singur partid.
„Dacă se strânge foarte mult numărul de senatori și Constituția nu este schimbată, iar reprezentativitatea e foarte mică și nu avem măcar doi senatori la nivel de județ, ne putem trezi la județe monocolor”, a precizat vicepremierul.
Propunerea USR este Parlament cu 300 de aleși
USR a depus recent un proiect de lege prin care propune reducerea numărului de parlamentari la 300, în conformitate cu rezultatul referendumului din 2009. Proiectul nu a întrunit consensul în cadrul coaliției, iar Senatul a decis pe 13 octombrie prelungirea termenului pentru adoptarea tacită a inițiativei. UDMR și o parte dintre liderii coaliției susțin că o astfel de reducere ar necesita o revizuire a Constituției și o analiză atentă a reprezentativității regionale.
Discuțiile privind restructurarea Parlamentului revin periodic în spațiul public, mai ales în contextul dezbaterilor despre reforma instituțională și reducerea costurilor administrației. Propunerea UDMR, sprijinită parțial în coaliție, pare să fie văzută ca o variantă de compromis între nevoia de eficientizare și respectarea principiilor reprezentativității democratice.
MaramuresOnline.ro
sursa foto: Facebook/ Tánczos Barna

 
            
 
            