Tânărul interpret Gaspar Adrian Daniel, dublu laureat la concursul „Cântec din Vatra Satului”

1 minute de citit
- Publicitate -

La prima ediție a concursului național „Cântec din Vatra Satului”, desfășurat recent într-un cadru autentic dedicat valorilor tradiționale, tânărul interpret Gașpar Adrian Daniel s-a remarcat prin talentul și rafinamentul interpretării muzicii populare românești, obținând două premii importante.

În fața unui juriu exigent și a unei concurențe numeroase, Gaspar Adrian Danielai a fost distins cu:

  • Premiul I la secțiunea Doină
  • Premiul II la secțiunea Muzică populară

Evenimentul a reunit interpreți din întreaga țară, promovând patrimoniul cultural imaterial și încurajând tinerii artiști să ducă mai departe comoara cântecului românesc. Pregătirea interpretului a fost coordonată de profesorii Lucian Madiar și Mihai Chiș, cadre didactice cunoscute pentru implicarea lor în formarea tinerelor talente din domeniul muzicii tradiționale.

„Este o bucurie și o onoare să pot reprezenta folclorul românesc pe scenă. Le mulțumesc din suflet profesorilor mei pentru îndrumare și sprijin”, a declarat Gaspar Adrian Daniel după premiere.

Concursul „Cântec din Vatra Satului” își propune să devină un reper național în promovarea valorilor autentice ale satului românesc, iar prestația tânărului interpret confirmă că viitorul folclorului este în mâini bune.

MaramuresOnline.ro

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut