Etichetă: proiect

Un centru Respiro va construit pe bulevardul Regele Ferdinand nr. 116A din Baia Mare

În Baia Mare a fost semnat contractul de finanțare pentru construirea Centrului

Loc de veci gratuit pentru cetățenii de onoare ai municipiului Baia Mare

Cetățenii de onoare ai municipiului Baia Mare vor beneficia de loc de

Lucrările la Palatul Administrativ din Maramureș au depășit graficul contractual, atingând un stadiu fizic de 68%

Lucrările aferente proiectului „Reabilitare Palat Administrativ din județul Maramureș” au avansat constant

Primul proiect autorizat în Borșa în 2026 – locuințe pentru tineri

Borșa deschide anul 2026 cu un proiect dedicat viitorului comunității. Primul obiectiv

Cadrele didactice din Baia Sprie, instruite în acordarea primului ajutor

Proiectul educațional „Și profesorii pot salva!”, derulat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar

Masă rotundă în Baia Mare cu tema educație și voluntariat

Luni, 8 decembrie, ora 12.30, în Sala de conferințe a Bibliotecii Județene

Încă un pas pentru realizarea Drumului Expres Baia Mare – Satu Mare

Consiliul Județean Maramureș a aprobat Studiul de Fezabilitate, indicatorii tehnico-economici și devizul

Încep exproprierile pentru drumul județean DJ 109F Rogoz – Lăpuș – Băiuț – Cavnic

Consiliul Județean Maramureș face un pas important spre modernizarea infrastructurii rutiere din

MaraNord – un proiect uriaș, dar și o provocare pentru bugetul județului Maramureș

Toate cele 8 tronsoane de drum de pe traseul MaraNord finanțat prin

Sari la conținut