Etichetă: oncesti

Pe 6 ianuarie 2026, la Oncești are loc „Jocul Onceștenilor”

Tinerii din „Viflaimul” Comunei Oncești invită toți locuitorii și iubitorii de tradiții

Cu Lenuș la săniuș pe derdeluș în satul Oncești

În satele maramureșene, iarna transforma spațiul cotidian într-un loc al întâlnirii și

A fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru reabilitarea DJ 186 Vadu Izei – Oncești – Nănești – Bârsana

Consiliul Județean Maramureș a semnat contractul pentru reabilitarea ultimului tronson al Drumului

Activități educative cu copiii în Baia Mare și Oncești, desfășurate de polițiștii maramureșeni

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat în 21 august, cât şi în

Activități de prevenire a violenței în mediul școlar la Școala Gimnazială Oncești

În cadrul Școlii Gimnaziale Oncești s-au desfășurat diferite activități de prevenire a

Poliția Maramureș: Sesiuni de informare în cadrul Campaniei „Împreună pentru o vacanţă în siguranţă!”

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului

„Și profesorii pot salva!”: Sesiune de instruire la școlile din Oncești și Giulești

Încă o dată profesorii din Maramureș demonstrează că și ei pot salva

Sari la conținut