Ionel Bogdan, deputat PNL, acuză PSD că lansează fake news despre negocieri PNL–AUR: „Zero dovezi, doar intoxicare”
Deputatul PNL Maramureș, Ionel Bogdan, spune că PSD că ar fi lansat…
Profesori din Cavnic, experiență Erasmus în Spania. Lecții despre sustenabilitate, reciclare și educație verde la Toledo
Două cadre didactice de la Liceul Teoretic „Pintea Viteazul” din Cavnic au…
Sistem de supraveghere video pentru trafic, aprobat la Sighetu Marmației
Consiliul Local al Sighetu Marmației a aprobat proiectul privind implementarea unui sistem…
Performanță pentru Maramureș la București. Iuliu Victor Grec, locul 4 la Campionatul Național Masters 10 km
Maramureșul a fost reprezentat cu onoare în cadrul uneia dintre cele mai…
Atelier care schimbă felul în care citim în Sighetu Marmaţiei. Prof. Ildiko Grama: „Literația se poate mirosi, atinge și trăi”
Seria atelierelor de formare profesională dedicate cadrelor didactice din învățământul primar continuă…
Noua creşă din Borșa, realizată în proporție de 40%. Investiția ar putea fi finalizată până în toamnă
Lucrările la noua creșă din Borșa avansează într-un ritm susținut, proiectul fiind…
Ziua Francofoniei la Liceul Teoretic „Bogdan-Vodă” din Vișeu de Sus
La Liceul Teoretic „Bogdan-Vodă” din Vișeu de Sus, Ziua Francofoniei a fost…
Paradisul pescarilor prinde viață în Oradea. O balastieră care rescrie experiența pescuitului la crap în nord-vestul României
La intrarea în Oradea, dinspre Satu Mare, acolo unde peisajul pare la…
Ionel Bogdan, deputat PNL: „România are, în sfârșit, un buget responsabil și echilibrat pentru 2026”
Deputatul PNL Maramureș, Ionel Bogdan, susține că bugetul de stat pentru anul…
Incendiul de pe Dealul Minei din Baia Sprie, localizat. Mobilizare exemplară a forțelor și a voluntarilor
Incendiul izbucnit pe Dealul Minei din Baia Sprie a fost localizat, în…
Vremea până la Paște. Temperaturi normale, dar cu episoade de ploi în sudul țării
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță o evoluție relativ echilibrată a vremii…
Inimi salvate la timp: Aproape 2.300 de pacienți au beneficiat de stenturi decontate în Maramureș
Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș a transmis date privind numărul pacienților…













