Zeci de tineri au participat la tabăra organizată la Mănăstirea Chiuzbaia
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, în perioada 27–31 iulie 2026, s-a…
Lucrările pe DJ 182B Baia Mare – Coaș avansează. Primul strat de asfalt a fost turnat pe mai multe sectoare
Lucrările de modernizare a Drumului Județean 182B Baia Mare – Coaș continuă…
Picnic dedicat alăptării și activități pentru întreaga familie, pe Câmpul Tineretului din Baia Mare
În 2 august, între orele 17:00 și 20:00, pe Câmpul Tineretului, programul…
Părintele Florin Stan, invitat la prima ediție a proiectului „Școala Părinților” din Baia Mare
Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului lansează proiectul „Școala Părinților”, o…
Programul liturgic al Preasfințitului Părinte Episcop Iustin și al Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul la săvârșirea slujbei Paraclisului Maicii Domnului
Vineri, 31 iulie 2026, de la ora 17:00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul…
Restricții de circulație în Baia Mare pentru lucrări de asfaltare în zona Pieței Universității
Municipiul Baia Mare informează cetățenii că, în vederea executării lucrărilor de asfaltare…
Telefonul și faxul Spitalului Județean Baia Mare, temporar indisponibile din cauza unei defecțiuni tehnice
Conducerea Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare informează că,…
Parcul de pe strada Vasile Alecsandri din Baia Mare va fi refăcut și modernizat
Lucrările de refacere a părculețului de pe strada Vasile Alecsandri din Baia…
CSM Știința Baia Mare revine în SuperLiga de rugby
După o pauză competițională de aproape două luni, CSM Știința Baia Mare…
ISOpixel, echipa Colegiului Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare, premiată la Festivalul Internațional de Book Trailere Boovie 2026
Echipa Colegiului Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare, ISOpixel, a obținut *MENȚIUNE* la…
Ziua Salvamont România, sărbătorită în Baia Mare prin demonstrații și activități interactive
Băimărenii sunt invitați sâmbătă, 1 august, să descopere lumea salvatorilor montani și…
Începe proiectul de reabilitare și reconfigurare a Pieței Izvoare din Baia Mare
Primăria Baia Mare anunță demararea proiectului „Piața Izvoare – Reabilitare și Reconfigurare”,…













