Sincer, mă bucur enorm pentru succesul Bistriței din mai multe motive. Gloria a arătat exact ce trebuie să însemne o echipă mare: handbal jucat cu intensitate, agresivitate pozitivă, disciplină tactică, mentalitate și voință. A fost, probabil, unul dintre cele mai solide meciuri făcute de această echipă în Cupa României. Nimic întâmplător, nimic norocos. Totul construit prin muncă și atitudine.

În plus, Bistrița are ceva ce multe cluburi din România au pierdut de ani buni: o galerie adevărată. Publicul prezent la turneul final a fost fantastic, iar Peluza Albastră a demonstrat încă o dată că poate transforma o sală într-un adevărat vulcan. Atmosfera creată de suporteri a fost demnă de marile competiții europene și merită toate felicitările.

În contrast, semifinala câștigată de Vâlcea împotriva CS Minaur a lăsat un gust amar. SCM a beneficiat, fără exagerare, de un arbitraj „pe față”, iar acest lucru a fost observat de aproape toți cei care au urmărit partida. Nimeni nu are cum să știe cum s- ar fi terminat meciul dacă aveam un arbitraj corect. Poate ar fi câștigat Vâlcea. Poate nu. Mai grav este că antrenorul Florentin Pera pare să împrumute tot mai mult din comportamentul lui Gheorghe Tadici. Proteste continue, presiune permanentă pe arbitri, țipete către propriile jucătoare și o stare de tensiune dusă la extrem. Handbalul românesc nu are nevoie de astfel de modele.

Recunosc, mi-ar fi plăcut ca arbitrele finalei să încline puțin balanța spre Bistrița, doar pentru ca Pera să simtă cum este atunci când fluierul merge invers. Nu s-a întâmplat asta. Din fericire, cele două arbitre ale finalei au fost la nivelul unui ultim act și au condus meciul corect, fără influențe și fără excese.

Despre conducerea Federației Române de Handbal, însă, lucrurile devin tot mai îngrijorătoare. Noul președinte, Bogdan Voina, pare în acest moment un simplu „pistol cu apă”. Slab, absent și incapabil să transmită autoritate. Continuă să dea vina pe vechea conducere și pe Constantin Din pentru delegările controversate. Poate că o parte din explicații există, dar un lider adevărat ieșea sâmbătă seara public și recunoștea arbitrajul slab al brigăzii din Republica Moldova din semifinale. Un lider cerea scuze pentru dezavantajul creat și promitea măsuri concrete.

Tăcerea lui Bogdan Voina spune multe. Spune că este nepregătit pentru această funcție. Spune că tolerează sau chiar girează asemenea derapaje. Spune că transparența promisă în campania electorală a rămas doar un slogan. În acest moment, imaginea lăsată este cea a unui prunc, ascuns în spatele lui Nicolae Luca, secretarul general al FRH.

Din păcate, handbalul românesc pare din nou pe marginea prăpastiei. Nu din lipsă de talent sau de public, ci din cauza celor care îl conduc. Iar dacă lucrurile vor continua în aceeași direcție, sportul care umplea sălile și producea performanță  riscă să rămână doar o amintire frumoasă.

Dan Cristian COARDĂ