Scriitorul este un dătător de valoare. Sau, înainte de a da valoare, este un creator de valoare. Și de valori. Din infinitul de cuvinte care plutesc în eter, sunt stocate în arhive sau se folosesc în limbajul zilnic el extrage ce i se pare important și realizează combinații care, sub diverse forme, creează stări, colorează peisaje sufletești sau dau viață ideilor. Dau trup gândurilor lui. Valoarea pe care o dă unor cuvinte este preluată și transmisă mai departe, în limbi și culturi diferite, pe continente diferite, în timp sau timpuri diverse.

Scriitorul este un dăruitor de suflet. Un altruist incurabil al cuvintelor. Un om care își refuză de cele mai multe ori dreptul la a trăi pentru că trăiește prin și pentru alții. Realitatea pe care o vede sau o descrie este lumea celorlalți cu care se identifică și pe care încearcă, prin mijloacele lui proprii, să o pună în opera trăirii de sine pentru ceilalți.

Scriitorul este un pictor al lumii din jur, din epoca în care fotografia nu s-a inventat. Pentru că elementele pe care le folosește sunt lentilele sufletești prin care transpune realitatea în pictura ideilor așternute pe hârtia existenței. Se spune că viața trece repede, ca un fum, ca o frunză în vânt în peisajul toamnei; e ca un poem scurt scris pe o bucată de hârtie peste care vin ploi și se așterne praful vremii… Scriitorul este cel care dă valoare hârtiei pe care așterne poemul vieții lui, trimițând-o în zbor spre castele sau palate unde, poate, cineva îl va citi în fapt de seară sau la vreun bal. Situația fericită în care acest lucru se întâmplă poate da cuvintelor lui ecou, valoare sau viață. La fel se poate da viață și banilor tipăriți – ei reprezintă o valoare doar în timpul (sau contextul) în care se potrivesc cu semenii care au parte – sau nevoie – de ei. Pentru că banii pot fi adunați, păstrați, neglijați, investiți, pierduți, prețuiți, sporiți. La fel ca și ideile. La fel ca și viața scriitorului. La fel ca și sufletul lui. Scriitorul tipărește banii ideilor pe care le trimite în lume pentru a vorbi despre sufletul lui. El nu construiește palate, poduri sau orașe, ci el dă viață ideilor ce stau la originea construcțiilor de palate, poduri sau orașe. Sau la mobilarea sufletului celorlalți. La interioare omenești. Scriitorul este cel care încearcă să facă lumea mai bună, mai frumoasă, mai ușoară pentru cei din jur. El este cel care, prin frumos, ajută la mântuirea lumii.

Mihai PĂTRAȘCU