Joi, 30 octombrie 2025, Maramureșul a îngenuncheat din nou în rugăciune și dor.
S-au împlinit nouă ani de la trecerea în veșnicie a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Iustinian Chira, omul care a transformat credința într-o respirație a inimii, iar rugăciunea într-un mod de a trăi.
Era o zi de duminică, în timpul Sfintei Liturghii, când vestea plecării sale la Domnul a căzut peste suflete ca o ninsoare grea și tăcută. O veste care a înghețat pentru o clipă Maramureșul întreg, locul unde Înaltpreasfințitul Iustinian fusese nu doar un ierarh, ci un părinte adevărat, un sfetnic al luminii, un om al păcii. De atunci, an de an, în fiecare toamnă târzie, când frunzele își închină rugăciunea vântului, amintirea sa se întoarce și aduce cu ea mireasma unui timp în care credința era simplitate, smerenie și dragoste pentru oameni. Pentru credincioșii din Maramureș și Sătmar, dar și pentru toți cei care l-au cunoscut, Iustinian al nostru nu a fost doar un arhiereu. A fost un tată duhovnicesc, un om care purta pe umeri durerile celor mulți și le preschimba în rugăciune. În mâinile sale, binecuvântarea se făcea vindecare. În privirea lui, lumea se liniștea. A slujit trei sferturi de secol fără odihnă, zi și noapte, aducând înaintea lui Dumnezeu mii de nume, mii de lacrimi, mii de nădejdi.
A fost „părintele care nu dormea”, pentru că veghea neîncetat la căpătâiul credinței unui neam.
„Omul trebuie să poarte în el chipul lui Hristos. Dacă L-a pierdut, să și-L caute.”
Așa spunea adesea Înaltpreasfințitul Iustinian. Și, într-adevăr, toată viața sa a fost o căutare a acestui chip, în rugăciune, în jertfă, în dragostea față de oameni.
Astăzi, când se împlinesc nouă ani de la plecarea sa, Maramureșul nu-l plânge, ci îl cinstește cu recunoștință și dor. Pentru că, dincolo de timp și de moarte, părintele Iustinian rămâne viu în inimile celor care l-au iubit. A rămas în icoanele din casele noastre, în cuvintele sale simple și adânci, în tăcerea bisericilor unde încă se rostește numele lui cu evlavie.
El este încă acolo, în fiecare rugăciune șoptită, în fiecare lumânare aprinsă, în fiecare zâmbet de copil care se închină.
Veșnică pomenire, Înaltpreasfințite Părinte Iustinian.
Cuvintele dumneavoastră rămân testamentul unei iubiri fără sfârșit pentru Dumnezeu și pentru oameni.
„Să nu lăsați rugăciunea să plece din casa voastră.
Cât timp se roagă omul, Dumnezeu nu-l părăsește.”
— IPS Iustinian Chira
Dan Cristian COARDĂ