Din paradigmele unui sistem de învățământ în derivă – Partea aVIII-a
Chiar dacă , ca orice om am și eu orientarea mea politică, sunt un susținător vehement al ideii potrivit căreia educația nu trebuie lăsată pe mâna oricui, decât pe mâna profesioniștilor. (Nu înseamnă că profesioniștii nu au idei politice, dar nu și le exersează la locul de muncă și mai ales în raport cu subornații)
Pentru că sunt un om care de când se știe a făcut educație și am pretenția că ceea ce fac fac bine, am o preocupare ca trenul ăsta în care sunt să nu sară cumva din cauza vitezei de pe șine și să deraieze.
Când invoc cuvântul profesionist mă gândesc la o persoană cu viziune, discurs, limbaj literar, respectul pentru toți angajații ( indiferent de orientarea politică), empatie față de binele superior al elevului, cu verticalitatea celui care se face respectat chiar și de către politicieni prin experiența profesională, un om apreciat de subordonații ierarhici, o persoană neatinsă de virusul subiectivismului de care suntem atât de bolnavi în ultima vreme.
Nu am nicicum în față omul partidului ajuns în funcție ce execută ordine și consideră instituția pe care o conduce un fel de afacere pe cont propriu, unde se exersează cultul personalității cu fiecare apariție.
Mă gândesc la acel conducător de instituție care unește, nu dezbină, acel manager care construiește, care vede întâi părțile bune în raport cu angajații, iar părțile negative pe care le observă le cuantifică în sfaturi, un om care știe să trateze toți subalternii cu respect ( și respectul începe cu modul de adresare).
Când politicul numește oamenii cu putere decizională în educație, în școli se exersează obediența , se încurajează scoaterea elevilor de la cursuri pentru a participa la tot felul de acțiuni unde sunt supuși să asculte discursuri populiste ale politrucilor care se trezesc vorbind când nimic nu au a spune.
Ambiție mare pentru unii lideri politici pentru a obține măcar educația( că altele le-au pierdut de mult timp). Au obținut-o, dar nu știu că au câștigat un ou cu surpriză. De ce? Pentru că aici angajații te ascultă civilizat, îți zâmbesc și te aprobă dacă vrei să te minți singur, dar ei gândesc. Oamenii ăștia nu sunt manipulabili. Mereu când au avut ștampila de vot în mână au votat așa cum le-a dictat conștiința.
Profesorilor nu li se pot impune modele din lumea politicienilor! Profesorii sunt intelectualii care așteaptă de la un politician viziunea, apoi discursul, coerența ideilor și experiența care îl recomandă să apară în fața lor să le impună, nici măcar să le cerșească votul ( știm despre listele care circulă în școli cu date personale prin care oamenii se angajează că votează oamenii unui anumit partid) și mai ales sunt curioși cine ai fost ca elev, ca student, ca angajat, ca om politic și în ce limbă de circulație internațională îi vei reprezenta când vei ajunge într-o situație de acest fel.
E regretabil că la orice acțiune se organizează (extrașcolară sau extracurriculară ) e plin de exponenți politici. Elevii trebuie să asculte discursuri din care nu înțeleg nimic, dar culmea că cei cu rol de invitați bifează că au mai punctat o apariție, pe care cu mândrie și-o raportează la partid, să mai câștige un dram de încredere.
E an electoral și simt o presiune pe oamenii sistemului. Văd în toată țara și în județ cum se duc la manifestări superiorii ierarhici ai sistemului de educație( directori de școli sau inspectori școlari generali) la braț cu primarii, șefi de partide sau alte personaje dubioase: în haite precum hienele care adulmecă prada. Miza e mare: vânează sau pleacă! Îi simt speriați și înfometați. Vâneze ce vor vrea, dar să lase oamenii care fac educație în pace! Intelectualii adevărați ai neamului românesc au făcut pușcărie pentru ideile lor, pentru crezul lor politic sau religios.
Sfatul meu pentru toți intelectualii din educație este să rămână aceiași oameni incoruptibili, să aibă puterea asumării propriei opțiuni politice, să nu exerseze spiritul de turmă ( să nu aplice zicerea că peștele de la cap se impute- vorba noastră, a românilor), să treacă prin filtrul propriei inteligențe oamenii pe care îi vor alege să-i reprezinte și mai ales să nu se teamă să fie liberi.
De peste 20 de ani am o funcție de conducere, dar niciodată, în viața mea, nu am spus cuiva votează cu X sau votează cu Y, deși am aut mereu superiori ierarhici care au încercat să mă manipuleze privind orientarea politică. Am reușit să mă mențin eu, să- mi conserv ideile și felul meu de a fi, iar dacă cineva a considerat că vrea să își asocieze imaginea cu barca mea, a fost strict alegerea lui, nu a mea.
Nu am intrat niciodată într-o școală să fac politică. Politica înseamnă mult mai mult decât ce cred ieftinii zilelor noastre. Politica nu se face punându-te la masă, prin birturi de lux, îmbuibându-te îmbrăcat în haine de firmă și pozându-te să te vadă apoi lumea. Nu faci politică participând la acțiuni în școli. Ieftini și subțirei sunt cei care se amăgesc în acest fel.
Și dacă din când în când particip la acțiuni, o fac animată de respect pentru director și profesorii organizatori. Ani de zile am fost director de școală. Organizam tot felul de acțiuni, invitam inspectorii plină de entuziasm , dar aceștia nu aveau curiozități de a participa. De aceea când sunt invitată particip, deși munca noastră de inspectori nu ar trebui să se rezume doar la a participa la manifestări. Chiar nu.
Îmi amintesc un timp în care în Inspectoratele Școlare se intra cu emoție ( nu frică sau prin recomandări politice) și mult respect, un timp în care cei care-l conduceau nu erau cunoscuți fizic de oamenii sistemului, dar atunci când se ajungea cu o problemă la ei aceasta avea soluție imediată, fără să depindă de girul politicului în a fi rezolvată. Nu sunt sentimentală, dar era un timp în care ISJ-urile erau pentru oamenii sistemului, pentru elevi, nu pentru a exersa funcțiile politicului.
Și dacă trebuie să ne adaptăm să fim în ton cu vremurile, și să acceptăm că facem parte dintr-o categorie trasă la sorți ( până la urmă și cămașa lui Isus a fost trasă la sorți, așa că noi de ce nu am fi) aș vrea să știu că nu ne ridiculizăm, că suntem oamenii care impun respect nu pentru funcție, ci pentru principiile la care ne raportăm, pentru obiectivitatea acțiunilor și rămânem oamenii care aducem plus valoare unde ajungem, și unde ajungem să fim siguri că avem ceva de spus. Nu vă lăsați înșelați de vorbe mieroase! Vedeți dincolo de ele!
În caz contrar statul român ne plătește să practicăm teoria formei fără fond și asta ne-ar transforma pe toți în niște intelectuali de joasă speță, niște papagali care transmitem mesaje ce nu ne aparțin, prestând o muncă care atinge doar tangențial pe ici pe colo fișa postului.