Se apropie cu pași repezi cea mai frumoasă perioadă din an iar Sighetul își pregătește straiele de sărbătoare. Vor colinda artiști mari precum Ștefan Hrușcă și Narcisa Suciu.
”Noi administrația publică locală împreună cu Centrul cultural pregătim o serie de evenimente care să umple străzile și inimile de bucurie și culoare. Astfel luna decembrie vine cu un program divers și plin de voie bună, ce va debuta conform tradiției în seara de 5 decembrie cu sosirea Moșului, aprinderea iluminatului festiv și deschiderea Târgului de Crăciun, unde veți găsi cadouri autentice, produse locale și meșteșuguri maramureșene.
Pentru voi dragi copii mai mici și mai mari, patinoarul din centrul orașului va fi pregătit tot din 5 decembrie să petreceți momente de neuitat pe gheață. De asemenea, am pregătit o serie de concerte, cu artiști și invitați de seamă, ce vor aduce atmosfera caldă și vibrantă a Crăciunului mai aproape de noi. Ștefan Hrușcă și Narcisa Suciu sunt doar doi dintre artiștii iubiți de publicul din întreaga țară care vor urca pe scena din centrul orașului nostru.
Evenimentele din decembrie vor culmina cu tradiționalul Festival al Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă „Marmatia”, o celebrare a valorilor autentice și a tradițiilor străbune, care ne reamintesc de identitatea și bogăția culturală a Maramureșului”, a spus primarul Vasile Moldovan.