Miercuri, 11 septembrie, de la ora 19.00 la Sala Mare cu publicul pe scenă este programat spectacolului Căsătoria, după N. V. Gogol, regia artistică Mihai Gligan, scenografia Mihai Vălu, dramaturgia Vlad Sălbatecu, traducerea Lucia Demetrius, pregătire muzicală Petru Damșa și Dorin Griguța.
Mai mulți pretendenți și o fată de măritat își dau întâlnire. E vremea pețitului și fiecare își etalează intențiile și pretențiile. Spectacolul nu își propune să facă o demonstrație despre binefacerile căsătoriei, ci ține să ne arate fața ascunsă a acesteia. E un joc de lumini și umbre în care gândurile, îndoielile, temerile ies la suprafață și tulbură ordinea firească. Alegerea partenerului e o adevărată bătălie. Ce spune rațiunea poate să nu fie pe placul inimii. A renunța la o parte din tine înseamnă și renunțarea la liniștea interioară.
Dar dincolo de toate acestea, spectacolul te cucerește prin maniera realist-magică a interpretării textului, prin metafore hazlii și fermecătoare, prin insinuări atent studiate. Comicul ia naștere din situații imprevizibile și replici scânteietoare. După aproape două secole, Gogol ne mai face cu ochiul. Un spectacol de văzut și revăzut.
Din distribuție fac parte actorii: Sanda Savolszky, Wanda Tamas, Inna Andriuca, Eduard Bîndiu, Andrei Dinu, Dan Cordea, Mircea Gligor, Raul Hotcaș, Rodica Pașca, Alex Macavei, Andrei Han.
_____________________________________________
SPECTACOLUL SE JOACĂ LA SALA MARE CU PUBLICUL PE SCENĂ ȘI DUREAZĂ 1 ORĂ ȘI 30 DE MINUTE.
*Spectacol recomandat persoanelor peste 14 ani!
- Preț bilet: 25 lei întreg/ 15 lei redus
Sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 11.00, cei mici sunt așteptați la spectacolul „Elefănțelul curios”, de Nina Cassian, după Rudyard Kipling, regia Eugen Cîmpeanu.
A fost odată, demult, un elefanțel foarte curios. Într-o zi s-a trezit cu o nouă întrebare:
„Ce mănâncă crocodilul seara?”
Așa că a plecat prin pădure să întrebe animalele.
Răspunsul la întrebare îl puteti afla dacă veniți sa urmăriți întreaga poveste a micuțului nostru elefant din spectacolul Teatrului de Păpuși din Baia Mare.
Din distribuție fac parte actorii: Irina Oțoiu, Liliana Voș, Vlad Crișan, Ruxandra Lăzărescu, Carmen Bulancea, Alin Albu, Sonia Codorean.
Spectacolul durează 60 minute, iar prețul unui bilet este 10 lei.
Sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 19.00 la Sala Mare cu publicul pe scenă publicul poate urmări spectacolul Căsătoria, după N. V. Gogol, regia artistică Mihai Gligan, scenografia Mihai Vălu, dramaturgia Vlad Sălbatecu, traducerea Lucia Demetrius, pregătire muzicală Petru Damșa și Dorin Griguța.
Mai mulți pretendenți și o fată de măritat își dau întâlnire. E vremea pețitului și fiecare își etalează intențiile și pretențiile. Spectacolul nu își propune să facă o demonstrație despre binefacerile căsătoriei, ci ține să ne arate fața ascunsă a acesteia. E un joc de lumini și umbre în care gândurile, îndoielile, temerile ies la suprafață și tulbură ordinea firească. Alegerea partenerului e o adevărată bătălie. Ce spune rațiunea poate să nu fie pe placul inimii. A renunța la o parte din tine înseamnă și renunțarea la liniștea interioară.
Dar dincolo de toate acestea, spectacolul te cucerește prin maniera realist-magică a interpretării textului, prin metafore hazlii și fermecătoare, prin insinuări atent studiate. Comicul ia naștere din situații imprevizibile și replici scânteietoare. După aproape două secole, Gogol ne mai face cu ochiul. Un spectacol de văzut și revăzut.
Din distribuție fac parte actorii: Sanda Savolszky, Wanda Tamas, Inna Andriuca, Eduard Bîndiu, Andrei Dinu, Dan Cordea, Mircea Gligor, Raul Hotcaș, Rodica Pașca, Alex Macavei, Andrei Han.
_____________________________________________
SPECTACOLUL SE JOACĂ LA SALA MARE CU PUBLICUL PE SCENĂ ȘI DUREAZĂ 1 ORĂ ȘI 30 DE MINUTE.
*Spectacol recomandat persoanelor peste 14 ani!
- Preț bilet: 25 lei întreg/ 15 lei redus
Duminică, 15 septembrie, de la ora 19.00 publicul băimărean este invitat la spectacolul ȘANTIER, regia și dramaturgia Victor Olăhuț, scenografia de Mihai Vălu, coordonator muzical Călin Ionce, coordonator mișcare scenică George Pop.
Cine n-a trăit, măcar odată-n viață, experiența unui șantier ? Cine nu și-a dat, măcar odată-n față, cu bidineaua ? Cine nu s-a lovit cu ciocanul peste degete și cu tesla prin părțile mai sensibile ? Cine n-a auzit de Dorel și letala sa echipă, de ferestre montate în loc de uși, de schele care dau sechele, de pereți prin care Ana ar trece fără grețuri, de zugrăveli care te fac alb ca varul, de termopanem et circenses, etc, etc, etc.
Dacă vrei să-ți amintești pentru totdeauna de toate astea, vino la noi pe ȘANTIER. Iar dacă nu le-ai trăit niciodată, acum e momentul. Te așteptăm cu gaguri, songuri și coregrafii la înălțime. E vremea să construim și noi ceva în țara asta.
Din distribuție fac parte actorii: Alex Macavei, Andrei Han, George Pop, Mircea Gligor, Alin Albu, Rodica Pașca, Dan Cordea, Vasile Pop, Petru Damșa
_________________________________________
SPECTACOLUL SE JOACĂ LA SALA MARE CU PUBLICUL PE SCENĂ ȘI DUREAZĂ 60 DE MINUTE.
*Spectacol recomandat persoanelor peste 12 ani!
- Preț bilet: 25 lei întreg/ 15 lei redus