Ediția a II-a a evenimentului „Magia Artelor”, organizat de Şcoala Gimnazială „Alexandru Ivasiuc” din Baia Mare, a transformat scena Teatrului Municipal într-un univers al expresivității, al pasiunii și al creativității fără granițe.
De-a lungul unei zile pline de entuziasm, publicul a fost martorul unui adevărat maraton artistic cu dansuri populare și balet, muzică tradițională și modernă, poezie, teatru, demonstrații meșteșugărești și momente de bucurie pură. Un caleidoscop de trăiri și talente care au conturat o zi de neuitat pentru cei prezenţi.
Dincolo de aplauze, magia acestei ediții a fost construită cu răbdare, eleganță și o dăruire care nu se vede, dar se simte. În spatele succesului s-a aflat o echipă dedicată de oameni care au pus suflet în fiecare detaliu, coordonată de Școala Gimnazială „Alexandru Ivasiuc”, sufletul acestui proiect.
Copiii, cei care zi de zi își clădesc visele în bănci, au devenit pentru o zi artiști. Au urcat pe scenă cu încredere, și-au spus poveștile cu emoție și au adus în lumină frumusețea autenticității. A fost o dovadă clară că talentul nu are vârstă și că, sprijinit, poate transforma o clipă într-o amintire de-o viață.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș în colaborare cu Primăria Municipiului Baia Mare, și Asociația ArtCreator’79.
„Magia Artelor nu este doar un concurs. Este o sărbătoare a potențialului, un spațiu unde educația și arta se întâlnesc pentru a crea ceva ce nu poate fi explicat în cuvinte. O ediție care a dovedit încă o dată că în fiecare copil se ascunde o lume care merită descoperită. Iar atunci când îi oferim scena, ne oferă în schimb un spectacol care emoționează și inspiră”, au menţionat organizatorii.
La eveniment au fost prezenți și inspectorii școlari Mihai Mureșan și Marius Nechita, care au transmis mesaje de susținere și încurajare. Juriul, alcătuit din profesioniști din domeniul educației și al artei, a avut o misiune dificilă în evaluarea momentelor prezentate. Din juriu au făcut parte: vicepreşedintele CJ Maramureş Darius Pop, reprezentanta Primăriei Baia Mare Noemi Vida, conf. univ. dr. Delia Suiogan, prof. coregraf Maria Seraz, actriţa Sanda Savolszky, prof. dr. Pop Elena-Emilia şi prof. Elenuc Dan Temle.
MaramuresOnline.ro