Marți, 14 noiembrie, de la ora 19.00, la ATP Tech Center Baia Mare se va desfășura spectacolul „Lacrimi printre hohote de râs”, susținut de Dan Puric și Adrian Naidin.
Este unul dintre cele mai bune spectacole de comedie ale momentului și se află în turneu național. Așa cum sugerează și titlul, va fi o trecere prin toate stările umane.
„Ce minune și ce unicat de paradox acest popor român! Cum a putut el dănui în fața istoriei atroce în mod neașteptat pentru celelalte popoare ale lumii, doar prin cele două cetăți ale sale indestructibile. CREDINȚA și UMORUL? Am spus umorul și bășcălia, acea haină terfelită și murdară a omului căzut din condiția omeniei lui. Pesemne atunci când ne-a plămădit ca neam, EL, CREATORUL, atunci în momentul acela când sufla asupra bucății de lut care trebuia să fie poporul român, a zâmbit având totuși neașteptat și o lacrimă în colțul ochiului.
Vă invităm la un spectacol alături de bunul și talentatul meu prieten Adrian Naidin, și el o lacrimă de artist, acum în momentele acestea de răstriște sufletească, să ne refacem imunitatea ființei românești”, precizează Dan Puric.
Prețul biletelor este de 90 lei la categoria I și 70 lei la categoria a II-a.
Pentru grupuri mai mari de 10 persoane prețul unui bilet este de 50 lei.
Biletele se găsesc pe www.iabilet.ro. Sau direct pe link aici: https://m.iabilet.ro/harta-bilete-baia-mare-editie-speciala-lacrimi-printre-hohote-de-ras-dan-puric-si-adrian-naidin-88175/alege-locuri/