Etimologic, cuvântul smerenie provine din slava veche, de la termenul sŭmĕrjenije, având rădăcina în slavul mir (pace, lume), cu semnificația de pace interioară, modestie, recunoaștere a limitelor în raport cu divinitatea și acceptarea propriei condiții. Asociată smereniei este și atitudinea umilă și cumpătată, respectuoasă și evlavioasă. Nu am găsit nici o umbră de negativism în expresiile din limba română care o conțin, smerenia fiind în totalitate asociată registrului pozitiv. Modelul absolut al smereniei este, în creștinism, figura lui Iisus Hristos.
În stenografie, prioritară este marcarea consoanelor, vocalele fiind punctate doar la finalul cuvintelor, atât ca vocale simple, cât și ca diftongi, unde este cazul, pentru a da o claritate mai bună cuvântului stenografiat. Astfel, în sistemul creat – și general acceptat la noi – de Henri Stahl, la începutul secolului XX, se punctează consoanele din componența cuvintelor, urmând ca descifrarea textului să aibă un mare grad de previzibilitate. Pe de altă parte, în cazul cuvintelor cu același schelet consonantic, bivalența (sau plurivalența) este destul de mare și descifrarea stenogramei poate fi dificilă. În cazul cuvintelor smerenie sau smirnă, din punct de vedere stenografic se notează aceleași 4 consoane – s, m, r, n – fapt ce duce la o ambiguitate în descifrare. Diftongul ie din smerenie (care e o adnotare facultativă) poate face diferența dintre cele două cuvinte. Concluzia este simplă: probabil, pe undeva, în istoria slavei vechi, cele două cuvinte au avut o rădăcină comună, chiar dacă smirnă, teoretic, provine de la smirna, legată de termenul grecesc smyrna, care era o rășină amară și foarte puternic aromată, folosită la parfumuri sau îmbălsămări. De fapt, smirna este și o componentă din cele trei daruri pe care le-au adus magii la nașterea lui Iisus, alături de aur și tămâie, semnificând regalitatea, natura divină și moartea. Smirna este elementul static din daruri, partea care prevestește atât smerenia, cât și încremenirea în trup, dar dă și speranța învierii. Smirna, la fel ca și smerenia, nu reprezintă altceva decât abandonarea lumii acesteia și speranța în venirea lumii viitoare, mai bune. Un alt cuvânt care conține același schelet consonantic, care însă dublează n-ul final, este, și nu din întâmplare, samarineanul. Pentru că cel ce face smerenie și stă smirnă în fața lui Dumnezeu este un bun samarinean, al cărui exemplu îl descriu apostolii în Pilda samarineanului milostiv.
Pentru o mare parte din oameni, în special în ultima vreme, atunci când se referă la smerenie, au în minte un vin roșu, scump, de la o cramă renumită din Oltenia. Pe de altă parte, Vin Liturgic, Pastoral, Via Domnului sunt doar câteva din denumirile cu tentă creștină prin care se poate comercializa un vin, în scopul cuceririi de noi piețe. Dorind să convingă. Smerenia – ca și marcă a vinului – devine, brusc, o modalitate prin care modestia parcă e lăsată deoparte și se urmărește, cum e și firesc pentru anumiți producători, comercializarea anumitor mărci. Atitudinea umilă și cumpătată, evlavioasă și respectuoasă din definiția smereniei devin parcă modalități prin care vinul, el însuși transformat în sângele lui Hristos în cadrul liturghiei, se cere să intre în zona de consum a celor mulți, renunțând tocmai la elementul de bază, atitudinea umilă și cumpătată.
La polul celălalt, în cazul celor ce ne conduc, smerenia este o afișare ostentativă, falsă, prezentă la majoritatea evenimentelor care se lasă cu fotografii ce trebuie să cucerească publicul. Brusc, politicienii se afișează smerit, în diferite locuri, începând cu biserici și terminând în piețe sau locuri publice, jonglând cu cele două atitudini antagonice: dorința de mărire, care trebuie să scoată în față persoana, gesturi sau imagini și falsa poziție de smerenie prin care – chipurile – aceștia încearcă din răsputeri să mai cucerească voturi. Smerenia este una din puținele punți de legătură între noi, cei mulți și ceilalți care, vădit și fără scrupule, țin frâiele și ne hotărăsc destinele. Mai-marii țării, ai orașelor și ai satelor găsesc în smerenie punctul de contact cu cei mulți, pe care i-a smerit viața, condiția, conjuncturile sau propriile alegeri. Și profită din plin de aceasta, transformând smerenia în opusul ei. Faptul că ei stau, la poze, smirnă și mimează smerenia nu le îndreptățește – și nici nu le consfințește – statutul de buni samarineni. Din contră. Ei sunt ceilalți doi, preotul și levitul care trec grăbiți și nu se uită la omul care cobora de la Ierusalim spre Ierihon și a căzut în mâna tâlharilor, fiind lăsat rănit și aproape mort. Omul abandonat și rănit este poporul pe care nici preotul, nici levitul nu doresc să îl vadă. În graba lor, ei trec pe alături, pentru că interesul lor este altul, nu a face milostire, smerenie sau a da dovadă că sunt buni samarineni.
Smerenia afișată, a preotului și a levitului (în termenii de azi a politicianului) ce trec grăbiți pe alături, fără să se aplece asupra celui în suferință, este în contradicție totală cu smerenia trăită, a omului lovit, dar și cu a samarineanului, căruia i s-a făcut milă, purtându-i de grijă celui căzut. Nici unul dintre cele trei personaje nu este personalizat prin nume, pentru că, în fața lui Dumnezeu – și ar trebui să fie la fel și în fața semenilor -, nu numele contează, ci fapta. Nu afișarea ostentativă, chiar simulând smerenia, este cea care ne va mântui, ci faptele bune, exemplul samarineanului, sau al Modelului absolut al smereniei. Am în fața mea câteva modele, Oameni smeriți, care stau smirnă în fața celor zece porunci și sunt mereu buni samarineni. Ei ne ridică mereu din suferința cauzată de rănile tâlharilor, ne leagă rănile și ne poartă de grijă. Pentru că ei sunt cei care duc mai departe lumina Lui și ne fac și pe noi, cei mulți, în lungul drum al nopții către zi, să ne putem dori un nou răsărit. Urmând modelul Lui – și al lor – noi trebuie să ducem, la rândul nostru, exemplul sfințeniei, trăirea smereniei. Doar așa vom putea, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, să ne miruim și noi, mirenii, fără de mirare de miracolul admirabil al împăcării de sine, al smireniei. Al smereniei.
Mihai PĂTRAȘCU