Skandenberg: Unirea Șișești obține cinci medalii la Campionatul European

2 minute de citit
- Publicitate -
În intervalul 2-10 mai 2024, capitala Slovaciei, Bratislava a găzduit cea de-a XXXIII-a ediție a Campionatului European de Skandenberg, o competiție cu un record de participanți, peste 1300 de sportivi.
Din lotul național al României au făcut parte și șase componenți ai Clubului Sportiv Unirea Șișești, trei dintre ei reușind să urce pe podium, adjudecându-și cinci medalii; 4 de argint și 1 de bronz.
Medaliat cu aur și argint ediția precedentă, Olimpiu Făt a reușit la categoria masters -100 kg să obțină medalii de argint la ambele brațe.
Adina Chiș aflată pentru a doua oară la o competiție continentală a izbutit la categoria tineret -65 kg să obțină argintul la brațul drept și bronzul la cel stâng.
Cel de-al treilea medaliat din lotul Clubului Sportiv Unirea Șișești, Augustin Manțog a obținut medalia de argint la brațul stâng categoria grand masters -80 kg și un loc 4 la brațul drept.
Foarte aproape de podium s-a aflat și Vasile Scurtu la categoria disable -80 kg, locul 4 la brațul drept și un loc 6 la cel stâng.
Debutanți la un Campionat European, Vivien Alexa a obținut un loc 5 la brațul drept și un loc 6 la cel stâng la categoria sub-junioare -55 kg, iar Denis Kozma un loc 6 la brațul drept
Alin BOȚIOC

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut