Luni, între orele 11:00 și 13:00, sindicaliștii din Sănătate vor protesta în fața Parlamentului, în Parcul Izvor, nemulțumiți de pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul intenționează să și-l asume fără consultare publică.
Federația Sanitas a anunțat că va participa la acțiunea de protest alături de alte federații sindicale din sectorul bugetar. Potrivit unui comunicat publicat de organizație, măsurile propuse de Executiv sunt considerate „austeritate mascată”, care afectează direct veniturile și stabilitatea angajaților din sistemul sanitar.
„Federaţia Sanitas va fi luni, în intervalul 11:00 – 13:00, în Parcul Izvor, alături de alte federaţii sindicale din sistemul bugetar! Protestăm faţă de măsurile de austeritate care lovesc în membrii noştri! Acesta este doar începutul”, au transmis reprezentanţii organizaţiei.
La protest se vor alătura și sindicaliștii din Educație, care și-au exprimat, la rândul lor, nemulțumirea față de direcția politicilor fiscale adoptate de Guvern. Liderii sindicali avertizează că, în lipsa unor consultări reale și a unor soluții echitabile, vor continua protestele și vor apela inclusiv la greve sau alte forme de presiune civică.
”După cum văd că stau lucrurile, este foarte probabil ca în 8 septembrie deschiderea anului şcolar să fie în stradă în Bucureşti şi în toate oraşele din România. În premieră în ultimii 35 de ani facem o altă deschidere. Profesorii sunt cu elevii în stradă. Să dăm un semnal nu doar pentru România, ci şi pentru celelalte ţări”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu.
MaramuresOnline.ro