În vremuri complicate, fiecare instituție este chemată să se adapteze și să își facă partea în efortul de redresare economică. Reduceri, reorganizări, eficientizări, toate acestea sunt cuvinte care au devenit parte din discursul public. Însă există domenii în care „eficientizarea” nu poate fi tradusă în tăieri de oameni sau resurse. Un astfel de domeniu este salvarea de vieți.
Salvamont România, structura unică și legal abilitată să intervină în accidentele montane, trage un semnal de alarmă: reducerea personalului înseamnă expunerea directă a turiștilor la riscuri majore. Iar pe munte, riscul nu este o metaforă, este o realitate care se măsoară în vieți salvate sau pierdute.
Performanță cu resurse minime
Puțini știu că, la nivel național, resursa umană operațională din Salvamont acoperă doar 17,85% din necesar. Cu toate acestea, echipele reușesc un răspuns de 100% la evenimentele montane. Cum? Printr-o combinație de sacrificiu personal, pregătire continuă și pasiune dusă la extrem pentru meseria de salvator. Avem o infrastructură de excepție, dotări moderne, tehnologii de ultimă generație, dar ce folos dacă nu există suficienți oameni care să le folosească? Un echipament nu scoate un om de sub o avalanșă, nu ține în viață un accidentat până la sosirea elicopterului și nu coboară un rănit în siguranță de pe un versant înghețat.
„Ne facem datoria la cel mai înalt nivel, dar cu resurse umane extrem de limitate. Orice tăiere de personal înseamnă minute pierdute într-o intervenție, iar pe munte fiecare minut poate face diferența între viață și moarte”, atrage atenția Dan Benga, șeful Serviciului Salvamont Maramureș
Salvatori de elită, în pragul marginalizării
Fiecare salvator montan este mult mai mult decât o uniformă roșie. În spatele acesteia se află ani de pregătire și specializări unice. Paramedic, salvator speolog, operator de dronă, conductor de câini de căutare-salvare, scafandru pentru lacuri montane și peșteri, operator de detecție a persoanelor înecate, conducător de utilaje speciale. Acești oameni sunt adevărate „arme secrete” împotriva tragediilor montane. Și totuși, exact ei riscă să își piardă locurile de muncă, din cauza unei discriminări între UAT-urile cu zone montane, care trebuie să susțină echipe Salvamont, și cele fără, scutite de această responsabilitate.
Cum să justifici faptul că un salvator superspecializat, care a învățat meserii grele și rare pentru a oferi o șansă în plus victimelor, ar putea fi trimis acasă pe criterii strict contabile?
O problemă de viață și de moarte, nu de buget
Se vorbește mult despre „sustenabilitate” și „optimizare”. Dar pe munte nu există „optimizare” a unei avalanșe, nici „sustenabilitate” a unei prăbușiri în gol. Există doar viața sau moartea celor care, într-un moment nefast, au avut ghinionul să fie acolo.
Și atunci, întrebarea e simplă: cât valorează o viață? Este mai mică decât salariul unui salvator? Este mai puțin importantă decât câteva posturi economisite în tabelele unui minister?
MaramuresOnline.ro
