Ieri, 28 decembrie, la sediul Primăriei Municipiului Sighetu Marmației s-a semnat Acordul de înfrățire dintre municipiul Sighetu Marmației și orașul Guissona din Regatul Spaniei, un moment important pentru consolidarea relațiilor de cooperare și prietenie dintre cele două comunități.
”Evenimentul s-a desfășurat în prezența unei delegații oficiale conduse de primarul orașului Guissona, domnul Jaume Ars i Bosch, precum și a Excelenței Sale, doamna Sandra Gătejeanu-Gheorghe, Consul General al României la Barcelona, căreia îi mulțumim pentru sprijinul constant acordat dialogului instituțional și promovării valorilor românești. La acest moment festiv a fost prezentă și presa locală, contribuind la informarea corectă a comunității noastre.
Semnarea acordului vine după participarea delegației din Guissona la Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „MARMAȚIA”, desfășurat sâmbătă, 27 decembrie, prilej cu care oaspeții noștri au putut descoperi autenticitatea tradițiilor maramureșene și spiritul ospitalier al sighetenilor.
După ceremonia oficială, delegația a fost condusă într-un tur al celor mai reprezentative locuri din Maramureș, pentru a cunoaște mai bine patrimoniul cultural, istoric și spiritual al zonei. Prima oprire a avut loc la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet, un spațiu de profundă încărcătură simbolică, care păstrează vie memoria trecutului și valorile libertății și demnității umane.
Sunt convins că acest acord de înfrățire va deschide noi perspective de colaborare în domenii precum cultura, educația, turismul și administrația publică, în beneficiul ambelor comunități. Mulțumesc tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment și transmit întreaga noastră apreciere partenerilor din Guissona pentru deschiderea și prietenia arătate”, a declarat primarul Vasile Moldovan.


