Sighetu Marmației: Cea de-a VI-a ediţie a Concursului de interpretare vocală și instrumentală „Viorel Costin”

2 minute de citit
- Publicitate -

Săptămâna viitoare va avea loc cea de-a VI-a ediție a Concursului de interpretare vocală și instrumentală „Viorel Costin”, desfăşurându-se în zilele de 15-16 noiembrie, în sala de spectacole a Centrului Cultural din Sighetu Marmaţiei.

Spectacolul-concurs va începe miercuri, 15 noiembrie, ora 16.00, iar joi, în data de 16 noiembrie, va avea loc Gala laureaţilor de la ora 15.00.

În cadrul evenimentului va fi prezentă si invitata specială Ana Munteanu.

Viorel Costin s-a născut la 7 august 1950, în comuna Mara. Primele studii muzicale le-a făcut la Liceul “Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației.
La doar 20 de ani, după numeroase succese înregistrate cu Ansamblul Folcloric Brașov, Viorel Costin debutează la emisiunea-concurs „Steaua fără nume” al cărui mare trofeu îl câștigă un an mai târziu, la 1 noiembrie 1971, fiind acompaniat de Ansamblul Maramureșul sub bagheta dirijorului Radu Voinescu. În 1976 este angajat al Ansamblului Maramureșul timp de un an.

În 1972 la absolvirea Institutului Pedagogic, devine profesor de muzică populară la Școala Populară de Artă din Sighet, iar în 1977 devine profesor de muzică la școala Ion Buteanu tot din Sighet. În această perioadă își completează studiile la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București.

Viorel Costin a murit într-un accident rutier la 4 septembrie 1998.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut