Sighetu Marmației: Atelier despre vânătoare și pescuit în Maramureș

1 minute de citit
- Publicitate -

Sâmbătă, 29 noiembrie, ora 12:00, la Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” va avea loc un atelier despre vânătoare și pescuit în Maramureș.

”Vom vorbi despre modul în care se practicau vânătoarea și pescuitul în Maramureș, despre tehnicile folosite și despre rolul acestor ocupații în viața comunităților de altădată.

Pe lângă toate acestea, vom aduce și “minciunile” care condimentau poveștile vânătorilor și pescarilor.
Un atelier informativ și interactiv, potrivit pentru cei care vor să înțeleagă mai bine aceste ocupații ocazionale ale maramureșenilor.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului “Arhitectura vernaculară în Muzeul Satului Maramureșean: explorare, expunere și valorizare. Despre oamenii locului și trecutul lor”, finanțat de Institutul Național al Patrimoniului prin Timbrul Monumentelor Istorice, sesiunea III/2024, Acțiunea tematică „Muzee în aer liber – monumente de arhitectură vernaculară”, Subprogramul “Punere în valoare – interpretare și prezentare – a monumentelor etnografice”, arată Muzeul Maramureșean.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut