Și Muzeul Maramureșean din Sighetu Marmației primește finanțare de la Ministerul Culturii

2 minute de citit
- Publicitate -

Ieri, 5 noiembrie 2024, Muzeul Maramureșan, cu sprijinul Primaria Sighetu Marmatiei și Consiliului Local Sighetu Marmației, a făcut un pas uriaş în direcția conservării patrimoniului nostru cultural!

”La Ministerul Culturii am avut bucuria și onoarea să semnăm contractele de finanțare nerambursabilă pentru acțiunea tematică „Muzee în aer liber – Monumente de Arhitectură Vernaculară”, program de finanțare deschis pe Timbrul Monumentelor Istorice.

Muzeul nostru se află printre cele 10 insituții care au primit finanțare, noi figurând cu un număr de două contracte, unul pe Subprogramul “Restaurare” în valoare de 3.849.573 lei și unul pe Subprogramul “Punere în valoare – interpretare și prezentare – a monumentelor etnografice”, în valoare de 275.000 lei, ambele proiecte cu asigurarea cofinanțării de 10%.

Acest amplu proiect de finanțare pentru muzeele în aer liber din România, cel mai amplu din ultimii 80 de ani, în valoare totală de 446 milioane de lei, este o premieră în domeniul protejării patrimoniului construit. El demonstrează că înțelegerea importanței conservării patrimoniului, susținerea și implicarea în aceste proiecte a factorilor cheie: ministere, actori politici, organizații culturale și oamenii din cadrul acestora, duce la un model de bune practici și ne face încrezători.

Acest demers nu este doar despre protejarea istoriei noastre arhitecturale ci şi despre celebrarea ei ca element definitoriu al valorilor noastre. Aceste proiecte vor stabiliza pentru următoarele generaţii coordonatele identitare ale acestor locuri si a oamenilor lor. Va vorbi despre cine suntem azi nu doar uitându-ne la trecut, ci uitându-ne la trecut cu bucurie și înțelegere. Mulțumim tuturor celor implicați în recompensarea eforturilor noastre cu promisiunea și anagajamentul de a le onora cu integritate”, arată Muzeul Maramureșean.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut