În fiecare an, pe 7 ianuarie, sărbătorim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, zi în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos în Iordan.
Sfântul Ioan Botezătorul
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminţiei lui Aaron. Naşterea prorocului Ioan s-a petrecut cu şase luni înaintea naşterii lui Iisus şi a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu vrut să creadă cele spuse de îngerul Gavriil, Zaharia a decis să rămână mut până la nașterea fiului său.
În religia creștină, sfântul Ioan Botezătorul este cunoscut ca „Înaintemergătorul Domnului”, misiunea acestuia fiind de a pregăti calea și oamenii pentru venirea lui Iisus Hristos și de a-i boteza în râul Iordan pe cei care se pocăiau, potrivit basilica.ro. Conform Evangheliei după Matei, Sfântul Ioan Botezătorul le transmitea oamenilor următorul mesaj: „Pocăiți-vă, că se apropie Împărăția Cerurilor”. De asemenea, tot el este și cel care l-a botezat pe Iisus.
Tradiţii şi obiceiuri
Ziua de Sfântul Ion este cunoscută în popor sub numele de “Sânt- Ion”, „Înaintemergătorul Domnului” sau „Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”.
Se spune că în dimineaţa zilei de Sfântul Ioan Botezătorul (Sfântul Ion) fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi ferit de boli în timpul anului. În trecut de Sfântul Ioan avea loc Torontoiul sau Iordănitul femeilor, un ritual din care s-a mai păstrat doar ospăţul final, ospăţ ce încheie astfel ciclul sărbătorilor de iarnă. Iordănitul femeilor avea un ritual strict, în care nevestele bătrâne le primeau în grupul lor pe cele mai tinere, le duceau la râu să le stropească şi apoi făceau o masă comună.
Această zi e una a bucuriei, iar cine nu se veseleşte în această zi va fi trist tot anul. Cei care serbează această zi speră ca gospodăriile lor să fie ferite de foc şi animalele – de fiarele sălbatice.
Se mai știe despre Sfântul Ioan că este protectorul pruncilor, el se asigură ca bebelușii se nasc sănătoși, fără malformații sau diformități.
În această zi, la sărbătoarea de 7 ianuarie, nu se bea vin roșu pentru că amintește de martiriul Sfântului Ioan.
Pe 7 ianuarie 2023, marcată în calendarul ortodox cu cruce roșie, nu se spală, nu se face curat, nu se coase și nu se fac alte treburi prin gospodărie. Această zi este dedicată rugăciunii și odihnei.
Tot în această zi, nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna şi nu se mănâncă fructe şi legume în cruce, pepene şi usturoi. Nu se foloseşte mătura.
Câţi români sărbătoresc azi onomastica?
Aproape două milioane de români își sărbătoresc astăzi, de Sfântul Ion, ziua onomastică, potrivit Arhivelor Naţionale ale României, dintre care peste 1,3 milioane sunt bărbaţi şi peste 650.000 de femei.
Dintre prenumele masculine cel mai întâlnit este Ioan, urmat de Ion, Ionel, Ionică, Ioniţă, Ionuţ, Ivan, Jan, Jean şi Nelu.
În rândul femeilor, cel mai întâlnit este prenumele Ioana dar şi Ionela, Ionelia, Ionica, Ionuţa, Jana, Nela, Oana sau Onuţa.
Foto: Foto: doxologia.ro