Lucrările a 34.000 de absolvenți de liceu care s-au înscris la sesiunea de toamnă a bacalaureatului, vor fi corectate digital. Tezele vor fi scanate în clasă, încărcate într-o platformă securizată și distribuite aleator corectorilor logați în program.
Ministerul Educației a anunțat că această schimbare are scopul de a înlătura eroarea umană, deoarece diferențele dintre notele inițiale date de profesori și cele de după contestații erau unele destul de mari. Vestea digitalizării examenului vine în plin scandal al fraudelor din alte sesiuni.
Corectarea la examenul de bacalaureat, în forma sa clasică, însemna, spun profesorii, pierdere de timp și de bani pentru transportul lucrărilor, cu mașina, dintr-un județ în altul, nenumărate procese verbale de completat și transmis mai departe și- cel mai grav- multe portițe pentru greșelile echipei de corectare. În acest an, numărul uriaș de contestații a adus zeci de mii de modificări ale notei, în favoarea elevilor. Inclusiv 2-3 puncte în plus!
Pentru fiecare sală în care se va da bacalaureatul de toamnă, Ministerul Educației a cumpărat scannere. Iată procedura. Elevul termină de scris lucrarea și merge la catedră, unde un membru al comisiei va scana teza, în prezența lui, și o introduce într-o aplicație cu trafic de date protejat. La o apăsare de buton, aceasta va fi trimisă anonimizat, prin platforma securizată, către doi profesori corectori aflați în județe diferite.
Aceștia nu vor face evaluarea de acasă, ci dintr-un centru de examen. Vor corecta de fapt clone ale lucrării originale, direct în aplicație, care are și câteva setări care scad riscul de eroare. De exemplu, dacă pentru un exercițiu candidatul poate primi cel mult 5, va da eroare, în caz că profesorul încearcă să scrie 6, potrivit știrileprotv.ro.