Joi, 2 octombrie 2025, la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș din Baia Mare a avut loc Sesiunea anuală de comunicări științifice, un eveniment devenit deja tradiție în viața academică și culturală a județului. Specialiști din domeniul istoriei au prezentat lucrări valoroase, rezultate ale cercetărilor recente, contribuind astfel la îmbogățirea cunoașterii patrimoniului local, regional și național.
Sesiunea, desfășurată în format hibrid (atât on-line cât și fizic), a fost și un prilej de dialog între profesioniști, cercetători, profesori, studenți și pasionați de istorie, într-un cadru care a încurajat schimbul de idei și colaborarea.
În cadrul sesiunii au fost prezentate următoarele comunicări:
o Dr. Mihai Chiriac (Liceul Teoretic „Axente Sever”, Mediaș), Horia Pirău (Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, Făgăraș), dr. Gheorghe Faraon (Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, Făgăraș), O nouă interpretare a unei inscripții romane din cadrul Muzeului Țării Făgărașului „Valer Literat”
o Dr. Vasile Mărculeț (Mediaș), Dr. Cătălina Mărculeț (București), Dr. Ioan Mărculeț (București), Cutremurele din 554-557, care au afectat Constantinopolul
o Dr. Matei Ciurică (Muzeul Militar Național, Cluj-Napoca), Ipoteze privind obligațiile militare și potențialul demografic din Transilvania și Banat în prima jumătate a secolului al XV-lea
o Cristian Mareș (Editura Marist, Baia Mare), Mercenari români în armata Leului Nordului
o Mihaela-Cristina Gherheș (Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Baia Mare), Medicii și medicina la români în secolul al XIX lea
o Maria-Alexandra Câmpeanu (masterand Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca), Implicarea armenilor transilvăneni în Revoluția de la 1848
o Cristina Seitz (Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov), Pași de poveste: dansul de societate ROMANA
o Marinela Loredana Barna (Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov), Itinerar transcontinental și reziliență personală: Ioan Mureșianu și depășirea unui faliment – din Brașov în Buenos Aires
o Dr. Adriana Zaharia (Informația Zilei, Satu Mare), Activitatea publicistică a istoricului Ioan Ursu în perioada neutralității României (1914–1916)
o Dr. Răzvan Mihai Neagu (Colegiul Tehnic Turda), Activitatea lui Vasile Meșter între avocatură și funcția de prefect al județului Maramureș (1912-1921)
o C.S. II dr. Constantin Băjenaru (Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, Făgăraș), Aspecte privind problematica școlară a județului Făgăraș în anii de după Marea Unire
o Drd. Lorena Trufin (Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, Făgăraș), Campaniile electorale in Țara Făgărașului ale partidelor țărăniste reliefate în afișe si calendare
o C.S. III dr. Ioan Boroica (Muzeul Maramureșan, Sighetu Marmației), Dascăli ai Liceului de băieți Dragoș Vodă din Sighetu Marmației în perioada interbelică
o Dr. Viorel Câmpean (Biblioteca Județeană Satu Mare), Virgil Moldovan, destinul unui protopop român din secolul al XX-lea
o Dr. Marta Cordea (Biblioteca Județeană Satu Mare), dr. Viorel Câmpean (Biblioteca Județeană Satu Mare), Întâlniri ziditoare cu mari personalități ale lumii, povestite de dr. Cornel Cozmuţa, fiul Otiliei Marchiş
o Dr. Marius Câmpeanu (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș), Fărcașa în Marele Război
o George-Mihai Andreica (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș), Însemnări și doine din Războiul Lumii. Jurnalul de front al soldatului Gheorghe Sitar, căzut în prizonierat în Primul Război Mondial
o C.S. I dr. Claudiu Porumbăcean (Muzeul Județean Satu Mare), Avocați băimăreni din Baroul sătmărean interbelic
o Dr. Ionela Simona Mircea (Muzeul Național al Unirii Alba Iulia), Activitatea Camerei de Comerț și Industrie Alba în perioada interbelică
o Dr. Anca Ramona Lucian (Serviciul Județean Maramureș al Arhivelor Naționale), Evidența automobilelor în perioada interbelică în județul Maramureș
o C.S III dr. habil Dumitru-Cătălin Rogojanu (Muzeul Civilizației Dacice și Romane, Deva / Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”, Târgu-Mureș), Franz Nopcsa și implicațiile sale în politica spațiului balcanic
o Alin Spiridon Pralea (Muzeul Maramureșan, Sighetu Marmației), Contribuții la istoria și evoluția instituțiilor muzeale din Sighetu Marmației
o Pr. Dorel Michiș (Parohia Ortodoxă Dănești), 50 de ani de la trecerea în veșnicie a dăscăliței Aurelia Rus (1882-1975) – „Dăscălița din Bontăieni”
o Dr. Marius Uglea, Florin Pop (Serviciului Județean Satu Mare al Arhivelor Naționale), Evadările deținuților politici de la coloniile de muncă din cadrul exploatărilor miniere Cavnic și Nistru (6 iunie 1953) în documentele Securității
o Mihaela Mehedinți (Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca), Documentele vorbesc (în) mai multe limbi. Adrese bilingve din arhiva documentară a Comisiunii Monumentelor Istorice – Secțiunea pentru Transilvania
o Corina Adriana Muntean (Muzeul Civilizației Dacice și Romane, Deva), Arta hunedoreană în perioada comunistă. Istorie și propagandă
o Drd. Magdaș Laurențiu Marius (Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”, Târgu-Mureș), Voleiul în perioada comunistă: Memorie, Identitate și Comunicare Artistică în Contextul Sportiv al Estului European
o Cristina Maria Mareș (masterand Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca), Răsăritul Semilunii. Influența strategică a Turciei în Caucazul de Sud post 2020
o Lucia Pop (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș), Cetatea Chioarului în fotografii de sfârșit de secol XIX