În curând va fi lansată culegerea de pricesne și cântece religioase aflată sub semnul Psalmului 124:2: „Lăuda-voi pe Domnul în viața mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi trăi.”
Este un nou prilej de sărbătoare în viața profesorului Gheorghe Pop – etnomuzicolog, compozitor, dirijor și personalitate marcantă a vieții cultural-artistice a Maramureșului.
Lucrarea monumentală, intitulată „Cânta-voi Dumnezeului meu”, apare la Editura Muzicală, București, 2025, și încununează ani de muncă dedicată cercetării și culegerii folclorului religios. Ea readuce în circuitul public valori autentice ale cântului religios tradițional.
În inima credinței maramureșenilor, alături de rugăciune și post, cântarea religioasă a ocupat dintotdeauna un loc de mare preț. Pricesnele și cântările de suflet – rostite în șoaptă sau înălțate cu putere în biserici, la icoane, pe prispa casei ori pe cărări de munte – sunt ecoul unei credințe trăite cu simplitate, cu lacrimă și cu nădejde. Ele nu sunt doar simple melodii ori poezii cu tematică religioasă, ci mărturii vii ale unui dialog sincer între sufletul omenesc și Dumnezeu.
O culegere de pricesne și cântări religioase este, în acest sens, mai mult decât un simplu repertoriu: este o carte de rugăciune cântată, un tezaur spiritual transmis din generație în generație, o dovadă a frumuseții și profunzimii credinței populare.
Importanța culegerii realizate de prof. Gheorghe Pop este cu atât mai mare astăzi, când lumea se află în căutarea rădăcinilor, a unui sens profund și a unei liniști adesea pierdute. Această lucrare oferă o punte între trecut și prezent, între tradiție și trăirea autentică, între neamul care a fost și cel care vine. Se păstrează și se transmite nu doar frumusețea limbajului religios popular, ci și structura sufletească a omului simplu, pentru care Dumnezeu nu era o idee abstractă, ci o prezență vie, apropiată, intimă.
Originea pricesnelor este legată de influențele bizantine și de cântarea liturgică ortodoxă. În spațiul maramureșean, însă, ele au căpătat un stil distinct, apropiat de doina și bocetul tradițional. Melodia este adesea silabică, ritmul – liber, iar interpretarea – profund personală, cu inflexiuni ce țin de felul în care sufletul trăiește textul. Nu de puține ori, același vers se întoarce, se prelungește, se tânguiește într-un mod ce pare improvizat, dar care urmează tipare transmise prin generații.
Pricesnele maramureșene se caracterizează printr-o tonalitate minoră, melisme modeste, dar expresive, și o intensitate emoțională crescândă. Nu sunt menite să impresioneze estetic, ci să atingă inima – să aducă pocăință, să mângâie durerea, să întărească nădejdea.
Demersul de conservare și valorificare a pricesnelor din Țara Maramureșului se datorează, în bună măsură, unor etnografi, muzicologi și preoți care, încă din secolul al XIX-lea, au intuit valoarea acestor creații orale. Între primii care au notat și studiat pricesnele maramureșene se numără Béla Bartók și Tiberiu Brediceanu, care, în peregrinările lor prin satele din nordul Transilvaniei, au înregistrat și melodii religioase cu caracter folcloric, înrudite cu pricesnele.
Prof. Gheorghe Pop se înscrie în galeria celor mai importanți culegători ai folclorului religios, incluzând pricesne, bocete, colinde și alte forme de poezie orală cu funcție liturgică sau ceremonială. În epoca recentă, trebuie amintiți și etnologul Pamfil Bilțiu, precum și prof. dr. Alexandru Todea, care au inclus în lucrările lor numeroase pricesne culese de la bătrânele din satele maramureșene.
De asemenea, contribuții valoroase au fost aduse de cercetători ai Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” din București, care, începând cu anii 1950, au desfășurat campanii de înregistrare audio în satele din Țara Maramureșului.
La nivel local, merită evocați preoți și învățători care, de-a lungul timpului, au adunat pricesne în caiete de strană sau le-au păstrat în manuscrise de familie, devenind astfel veritabili păstrători ai unei comori spirituale.
Prin această culegere de pricesne și cântări religioase, prof. Gheorghe Pop realizează nu doar un act cultural sau liturgic, ci și unul pedagogic și duhovnicesc. Lucrarea educă sensibilitatea, înalță sufletul, aduce pace inimii și oferă un mod viu de a-L lăuda pe Dumnezeu. Este o operă de suflet, pentru suflet – izvorâtă din inimile celor care au știut să împletească lacrima cu nădejdea și suferința cu credința.
Prof. dr. Ioan Dorel TODEA
