La Instituția Prefectului – Județul Maramureș a avut loc, în 11 iunie 2026, o întâlnire de lucru dedicată aplicării legislației fondului funciar în ceea ce privește constituirea și reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere. La discuții au participat reprezentanți ai administrației publice centrale și locale.
În cadrul ședinței au fost analizate prevederile proiectului de Hotărâre de Guvern care stabilește procedurile și criteriile de evaluare a terenurilor forestiere vizate de procesele de reconstituire a dreptului de proprietate. Documentul reglementează modalitățile prin care statul român, prin Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și ceilalți administratori ai fondului forestier public, poate dobândi sau evalua terenurile forestiere necesare pentru aplicarea legislației în domeniu.
Participanții au fost informați că proiectul normativ se află în etapa de avizare, după finalizarea analizelor tehnice și juridice și obținerea punctelor de vedere din partea ministerelor competente.
Un alt subiect important l-a constituit impactul Deciziei Curții Constituționale din 2017, care prevede că terenurile din domeniul public al statului, inclusiv o parte din fondul forestier administrat de Romsilva, pot fi transferate în proprietatea privată a statului doar prin Hotărâre de Guvern, etapă necesară înaintea emiterii titlurilor de proprietate pentru terenurile cu vegetație forestieră.
De asemenea, au fost discutate dosarele depuse înainte de anul 2017 la comisiile de fond funciar, o problemă care afectează numeroase cazuri la nivel național. Participanții au subliniat necesitatea identificării unor soluții care să permită finalizarea acestor dosare și restabilirea drepturilor de proprietate pentru persoanele îndreptățite.
La finalul întâlnirii, reprezentanții instituțiilor prezente au evidențiat importanța colaborării interinstituționale și a aplicării unitare a legislației, pentru soluționarea eficientă a situațiilor existente și respectarea drepturilor proprietarilor de terenuri forestiere.
MaramuresOnline.ro















