Se schimbă legislaţia privind semnătura electronică

3 minute de citit
- Publicitate -

„A fost un proces destul de anevoios, a fost un proces de aproape 7 luni de zile, cu aproape 20 de versiuni ale acestei legi şi asta nu în mod întâmplător pentru că la nivelul comisiei de tehnologia informaţiei şi comunicaţii din Camera Deputaţilor avem un mod puţin diferit de lucru, cu peste 50 de membri din mediul academic, mediul privat, ONG şi societate civilă care cu toţii au contribuit la elaborarea acestei legi. A fost destul de complicat să acomodăm toate obiectivele particulare, am reuşit în final acest lucru şi cred că avem o lege, îmi permit să spun una dintre cele mai bune din Europa.Ne-am preocupat în mod special de siguranţa cetăţeanului pe internet, de transparenţă pentru el şi de o mai facilă utilizare a semnăturii electronice, astfel încât să scăpăm de acel token pe care toţi îl purtăm în buzunar atunci când ne achiziţionăm o semnătură electronică astăzi de la unul din furnizorii de servicii de încredere”, a afirmat Sabin Sărmaş, deputat.

Deputatul a explicat şi ce înseamnă noua lege a semnăturii electronice pentru mediul de business din România.

„Orice document electronic, semnat cu semnătură electronică corespunzătoare, este echivalent din punct de vedere juridic cu acel document de formă letrică. Un aspect extrem de important, dăm libertate şi le dăm o gură de oxigen companiilor din România, este prima dacă când se întâmplă acest lucru în ultimii 22 de ani, lăsăm companiile din România, în relaţiile business to business, să agreeze asupra nivelului de încredere pe care îl dau semnăturii electronice.

Dacă două companii agreează că o semnătură avansată şi nu una calificată are valoare de semnătură olografă, pot să agreeze asupra acestui lucru iar în relaţiile dintre aceste entităţi pot folosi acest tip de semnătură. (…)

În mod cert această lege va reuşi să dinamizeze utilizarea semnăturii electronice în România. (…) Modelul de astăzi, cu token, pe care îl pierdem, îl lăsăm prin sertare, nu mai este unul de actualitate, trebuie să ne uităm la tehnologii moderne. (…)

Noi am creat, prin această lege, posibilitatea de inovaţie pentru companiile româneşti”, a mai declarat preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut