Se pun la punct ultimele detalii pentru demararea lucrărilor de modernizare a străzii Victoriei din Baia Mare

2 minute de citit
- Publicitate -

Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare, a participat zilele trecute, alături de colegii din Primărie, proiectantul, constructorul desemnat și reprezentanții firmelor care dețin rețelele edilitare, la o ședință tehnică ce a vizat punerea la punct a ultimelor detalii pentru demararea lucrărilor de modernizare a străzii Victoriei. Proiectul are o valoare de 52 de milioane de lei, iar la începutul lunii iunie a fost semnat contractul de proiectare și execuție a obiectivului de investiții. Termenul de finalizare este de 20 de luni.

”Am fi vrut să începem lucrările încă de săptămâna trecută, cu reabilitarea și consolidarea podului care vine dinspre Valea Borcutului, însă am constatat o problemă legată de devierea unei conducte de gaze. Căutăm deja soluții pentru această situație astfel încât să putem demara intervenția în cel mai scurt timp. Un alt pas necesar ține de relocarea rețelelor de fibră optică, electricitate, canalizare, apă și gaze.

Am discutat în cadrul ședinței cu proprietarii acestor rețele și le-am cerut să demareze cât mai repede lucrările aferente. Avem, de asemenea, pe tronsonul dintre VIVO și strada Nucului, anumite lucrări de modernizare și reabilitare a rețelei de apă și canalizare pe care le realizează compania VITAL și care se suprapun cu cele de modernizare a străzii. Le-am cerut constructorilor să se sincronizeze astfel încât deranjul creat locuitorilor din zonă și participanților la trafic să fie cât mai redus”, a punctat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

În cursul acestei săptămâni vor fi demarate lucrările de șantier prin realizarea săpăturilor necesare pentru rețeaua de canalizare, respectiv pentru rețelele edilitare care vor fi amplasate subteran.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut