Cei mai mulți politicieni români nu au avut și nu au studii care să îi califice pentru meseria de om politic. Nu prea știu ce înseamnă responsabilitate si nu au NICIODATĂ puterea să spună NU atunci când li se propune o funcție pentru care nu sunt pregătiți.
Între statutul de politician și cel de om politic e o prăpastie care a devenit o legitimare a imposturii.
Faptul că ai terminat un liceu, ai o dexteritate extraordinară la lipit afișe sau la a face hate pe internet la postările competitorilor sefilor tăi politici, nu te face automat îndreptățit să primești o funcție publică, plătită regește din banii proștilor de contribuabili.
Din păcate sunt multe exemple de astfel de specii, dar, pentru că există și un dar, mai sunt și oameni politici pricepuți, școliți, rasați, cu putere de discernământ.
Astfel de oameni merită să ajungă la conducere, cei ce vin cu o expertiză anterioară, cu un portofoliu profesional, cu o imagine publică nepătată.
Exemple sunt din ambele tabere, nu vreau acum să dau exemple. Poate de această data, cei cu putere de decizie vor avea mână bună și vor găsi oameni potriviți și pricepuți.
Se negociază acum, pe lângă listele de consilieri locali și județeni, funcțiile de vicepreședinți și viceprimari, dar și posibilele alianțe ulterioare. Evident că după alegeri, nimeni nu mai ține cont de strategiile de acum, dar … asta este.
Pe bune acum, am aflat pe surse că, în posibilitatea în care următorul guvern va fi condus de PSD, postul de prefect al județului Maramureș ar urma să fie ocupat de Ionuț Pîrvu.
Uite un exemplu de politician și om politic. Corect, rasat, elegant, fără false impresii, întotdeauna modest și amabil. Bine pregătit, ar fi probabil omul potrivit la locul potrivit.
Asta dacă PSD pune prefect. Dacă o va face PNL, probabil Rudolf Stauder este alegerea potrivită. A condus, a demonstrat, merită în continuare.
Dacă AUR ar trebui să pună viitorul prefect de Maramureș, din sursele noastre, Gabriela Hofer este cea vizată.
O doamnă obișnuită cu administrația publică, onestă și dedicată și profesionistă.
Vom trăi și vom vedea…
Dan Cristian COARDĂ
MaramuresOnline.ro