Se așterne neputința

3 minute de citit
- Publicitate -

Dacă în urmă cu 41 de ani și aproape o lună (15 septembrie 1982) pe emblematicul stadion Viorel Mateianu aveau să poposească galacticii de la Real Madrid (formație condusă la acea dată de Alfredo Di Stefano), acum din postura de „lanternă roșie” a seriei a zecea, C.S. Minaur Baia Mare avea să o înfrunte într-un duel al suferinței pe A.C.S.C. Crișul Sântandrei (formație promovată în această vară în premieră pe cea de-a treia scenă fotbalistică).

Fără o viziune de joc, și o coerență a paselor atât pe faza de tranziție cât și la finalizare, trupa lui Ciprian Danciu nu reușește nici de această dată să obțină vreun punct, cu doar o etapă înainte de începerea returului băimărenii fiind nevoiți să se mulțumească doar cu cele patru puncte acontate pe teren propriu. După două sezoane petrecute la Lotus Băile Felix, antrenorul bihorenilor Gheorghe Ghiț reușește să pună în scenă o partitură tehnico-tactică speculativă, câștigătoare, fostul divizionar A, Ioan Hora fiind unul dintre cei doi artizani ai victoriei nou promovatei.

Asupra grupării băimărene se aștern nori negri în condițiile în care în acest an C.S. Minaur Baia Mare va juca și șapte din cele nouă etape ale returului, iar calitatea individuală a unora dintre jucători lasă încă mult de dorit.

Clubul Sportiv Minaur Baia Mare – A.C.S.C. Crișul Sântandrei 0-2 (0-1)

Divizia C Seria 10 Etapa 8

Stadionul Viorel Mateianu Baia Mare

Vineri 13 octombrie 2023 ora 15.00

Arbitrii: Tudor Florin Jurcă (Arad), Cristian Cășuț (Arad), Sergiu Tudor Găluți (Sântana – Arad)

Observator de arbitrii: Ioan Gabriel Bârjac (Zalău)

Delegat de joc: Marius Cozma (Zalău)

Marcatori: Constantin Trip (25), Ioan Hora (55)

Cartonașe galbene: Mario Maroșan (31), Erik Piroșka (70) / Adam Achim (52), Marius Balogh (92)

C.S. Minaur Baia Mare: 29.Emanuel Breban – 22.Ionuț Ilieș, 5.Raul Gherman, 27.David Simion-cpt, 21.Marius Potcoavă (3.Daniel Stoian `46) – 30.Valerii Macrițchi, 55.Darius Gherman (97.Laurențiu Achim `85), 17.Mario Maroșan (7.Mario Leș `57), 28.Erik Piroșka – 88.Bogdan Burcea (93.Bogdan Jeler `65), 9.Brian Lemac (33.Cătălin Ștefănescu `46)

Rezerve neutilizate: 1.Balasz Dombradi, 14.Ionuț Pisuc, 8.Denis Matei, 18.Cin Richard Ray

Antrenor: Ciprian Danciu

A.C.S.C.Crișul Sântandrei: 1.Cosmin Verdeș – 18.Luca Hadade, 26.Robert Turcan, 15.Cristian Oros, 19.Sebastian Gondor – 22.Constantin Trip (17.Luca Țifra `70), 30.Paul Toie Chiș (23.Daniel Borma `85), 8.Adam Achim (11.Laurențiu Prundaru `57), 21.Marius Balogh – 28.Robert Popescu, 7.Ioan Hora

Rezerve neutilizate: 12.Eduard Nergheș, 2.Rareș Baciu, 6.Ștefan Funkenhauzer, 10.Carlos Covaciu, 14.Răzvan Pop, 20.Coriolan Chiș

Antrenor: Gheorghe Ghiț

Evoluția scorului:

Min 25 (0-1) Marius Balogh aflat în flancul stâng trimite o centrare șutată la colțul lung Constantin Trip deviază balonul deschizând astfel scorul.

Min 55 (0-2) Ioan Hora este angajat în suprafața de pedeapsă și de la circa 14 metri ușor lateral dreapta dublează avantajul formației bihorene.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut