Scriitorul Mircea Cărtărescu a fost distins cu Premiul Internaţional Mondello, considerat unul dintre cele mai prestigioase premii literare italiene

1 minute de citit
- Publicitate -
Mircea Cărtărescu a câștigat Premiul Internațional Mondello, unul dintre cele mai vechi și mai prestigioase premii literare italiene.
„Tocmai am fost anunțat că sunt câștigătorul  Premiului Internațional Mondello, unul dintre cele mai vechi și mai prestigioase premii literare italiene. Între laureații edițiilor precedente se numără scriitori ca Milan Kundera, Don DeLillo, Doris Lessing, Cees Nooteboom, J.M. Coetzee, Thomas Bernhard. Mă bucur mult și le mulțumesc membrilor juriului pentru încredere”, a scris Mircea Cărtărescu pe pagina de socializare.
„Am fost ales ca judecător monocratic pentru ediția din 2024. Sunt onorat de această distincție. Prin urmare, am decis să acord Premiul Internațional Mondello lui Mircea Cărtărescu pentru modul în care, prin lucrările sale, a reînnoit codurile romanului contemporan, transformându-l din nou într-o prezenţă magnifică a viitorului”, a anunțat Nicola Lagioia, directorul Târgului Internațional de Carte de la Torino.
Ceremonia de acordare a premiului va avea loc în mai, la Salone Internazionale del Libro.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut