Școala Primară Țuidic, una dintre structurile Școlii Gimnaziale Ieud, a fost renovată energetic printr-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Lucrările au fost finalizate înaintea începerii noului an școlar, iar elevii și preșcolarii vor reveni într-o clădire modernizată și eficientă din punct de vedere energetic.
Școala Gimnazială Ieud este unitatea de învățământ cu personalitate juridică din comună și asigură întregul parcurs educațional obligatoriu, de la grădiniță până la finalizarea ciclului gimnazial. În prezent, aici învață aproximativ 380 de copii, iar activitatea este desfășurată de 30 de cadre didactice calificate, sprijinite de 3 cadre auxiliare și 6 angajați nedidactici.
Unitatea are în componență trei structuri de învățământ:
- Școala din Centru, care cuprinde învățământ preșcolar, primar și gimnazial și este frecventată de aproximativ 250 de copii
- Școala Primară Țuidic, unde învață 18 preșcolari și 72 de elevi din ciclul primar
- Grădinița cu Program Normal Plopșor, frecventată de 18 copii.
Proiectul de renovare energetică a vizat Școala Primară Țuidic și grădinița din aceeași structură. Investiția a urmărit creșterea eficienței energetice a clădirii și îmbunătățirea condițiilor în care se desfășoară procesul educațional.
Lucrările au inclus reabilitarea termică a clădirii, modernizarea acoperișului, montarea unei centrale termice noi, înlocuirea caloriferelor și a instalațiilor de distribuție, instalarea unor sisteme moderne de climatizare și ventilare cu recuperare de căldură, precum și reabilitarea grupurilor sanitare și refacerea finisajelor interioare. Proiectul a avut ca obiectiv reducerea consumului de energie și creșterea confortului pentru copii și cadrele didactice.
Primarul comunei Ieud, Nicolae Traian David, spune că investițiile în educație au reprezentat o prioritate constantă a administrației locale. De asemenea, acesta consideră că investițiile realizate în infrastructura școlară contribuie la reducerea diferențelor dintre mediul rural și cel urban și pot reprezenta un argument pentru familiile care aleg să rămână sau să revină în comunitate.
De la începutul mandatelor mele ca prima, educația a fost o preocupare constantă. Iar în ultimele 2-3 mandate, la alegeri sloganul meu a fost „Educația e pe primul loc”. Și bine-nțeles, prin programele care s-au dezvoltat de-a lungul timpului, prin PNRR și înainte prin PNDL, am putut sa realizez aceste investiții în baza materială educațională. Practic, în confortul elevilor și să asigurăm tot ce au ei nevoie să aibă condiții cât mai bune ca să-și desfășoare cursurile, să beneficieze de ceea ce au nevoie, și să eliminăm decalajul dintre școala din mediul rural și școala din mediul urban, a declarat Nicolae Traian David, primarul comunei Ieud.
Școala din Ieud are o tradiție îndelungată, primele mențiuni documentare despre activitatea sa datând din perioada 1850–1851, iar de-a lungul timpului s-a dezvoltat odată cu comunitatea, devenind în prezent principala instituție de învățământ din comună.
MaramuresOnline.ro




















