”Școala Altfel” alături de jandarmii maramureșeni

2 minute de citit
- Publicitate -

Pe parcursul acestor săptămâni, mai multe unități școlare din județul Maramureș desfășoară programul naţional „Şcoala Altfel”, prilej cu care jandarmii maramureșeni au fost invitați să le vorbească elevilor despre activitatea Jandarmeriei.

Cei peste 100 de elevi ai Şcolii Gimnaziale Budeşti şi ai Centrului Comunitar Multifuncţional pentru copiii din Baia Mare au petrecut câteva ore alături de jandarmii maramureșeni care le-au vorbit despre importanța respectării regulilor, despre faptele antisociale care pot fi comise chiar și de către minori, dar și despre consecințele care decurg din săvârșirea unor astfel de fapte.

”Jandarmii montani le-au expus o parte din tehnica folosită și le-au prezentat materialele pe care le utilizează în urcarea pe munte. Totodată, copiii au aflat care sunt regulile pe care trebuie să le respectăm atunci când pornim într-o drumeție, cum ne echipăm pentru o urcare pe munte sau cum procedăm în cazul în care ne întâlnim cu animale sălbatice periculoase.

Nu în ultimul rând, elevii au aflat cum putem solicita ajutor în caz de nevoie și mai ales ce informații trebuie să comunicăm atunci când facem acest lucru. Jandarmii maramureșeni vor continua seria activităților preventive în unitățile școlare și pe parcursul săptămânilor următoare în cadrul programului Școala Altfel”, arată Jandarmeria Maramureș.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut