SCM USV Timișoara și CSM Știința Baia Mare se vor întâlni în finala Ligii de Rugby

3 minute de citit
- Publicitate -

SCM USV Timișoara și CSM Știința Baia Mare se vor întâlni în finala Ligii de Rugby Kaufland ediția 2025, într-o reeditare a ultimului act din sezonul trecut al competiției. Ieri, în semifinale, SCM USM Timișoara s-a impus pe teren propriu, 23-22 (13-10), în fața CSA Steaua, iar CSM Știința Baia Mare a câștigat în deplasare, pe terenul celor de la CS Dinamo, cu 28-27 (15-17).

Finala va avea loc duminică, 7 septembrie, de la ora 16:00, iar meciul pentru bronz, sâmbătă, 6 septembrie, de la ora 16:00, ambele partide urmând să aibă loc pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf.

Victorie pentru Baia Mare care a revenit de la 17-3

În cea de-a doua semifinală, CS Dinamo a primit pe teren propriu vizita celor de la CSM Știința Baia Mare. Cele două echipe s-au întâlnit și săptămâna trecută în ultima etapă a sezonului regulat, bucureștenii reușind un egal 20-20, prin care și-au asigurat disputarea semifinalei pe teren propriu. Maramureșenii au fost cei care au deschis scorul pe Stadionul Florea Dumitrache, Popoaia punctând dintr-o penalitate, 3-0, minutul 11.

Urmează minute bune de dominare a bucureștenilor care întorc rezultatul, printr-un eseu la centru a lui Schwartz după o pătrundere spectaculoasă, transformat de Burns, care pune încă trei puncte și dintr-o penalitate, 10-3. Dinamo domină meciul și Vaovasa mai reușește un eseu la centru, transformat de Burns, 17-3. Înainte de intrarea la vestiare, maramureșenii reușesc să reducă ecartul prin două eseuri marcate de Manu Ahokovi și Immelman, ultimul transformat de Popoaia, 17-15. Mai mult, Dinamo rămâne în 14 jucători după eliminarea temporară a lui Ncube. În repriza secundă, gazdele se apără foarte bine, Baia Mare, nereușind să profite de jucătorul în plus pe teren. Maramureșenii sunt însă mai prezenți în joc și minutul 55 reușesc să treacă la conducere, prin eseul lui Taliaui Sikuea, transformat de Popoaia, 22-17, elevii lui Eugen Apjok punctând astfel 19 puncte consecutive.

Alb-roșii nu renunță la luptă și preiau din nou conducerea, după un eseu reușit de Vaovasa, transformat de Burns, 24-22. Ultimul sfert de oră al meciului aduce noi răsturnări pe tabelă, întăi Baia Mare preia conducerea printr-o penalitate, 25-24, apoi Dinamo trece din nou la conducere, tot printr-o penalitate, 27-25. Scorul este închis de maramureșenii, Popoaia punctând din nou dintr-o penalitate 28-27, scor final, în ciuda tuturor eforturilor alb-roșilor de a forța marcarea de noi puncte.

Rugby Romania

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut