După un deceniu în care a modelat voci tinere, a clădit spectacole și a pus Baia Mare pe harta teatrului de tineret din România, Dragoș Călin își încheie mandatul la conducerea Academiei Aproape. Locul său este preluat de Andrei Han, un nume deja cunoscut în comunitatea artistică locală și un membru activ al echipei de ani buni.
„După zece ani, predau mai departe Academia Aproape – Baia Mare. Am început academia dintr-o nevoie simplă: să construiesc un spațiu unde tinerii să se poată întâlni cu adevărul lor. Nu cu replici învățate, nu cu prefăcătorie, nu cu standarde goale. Cu ei înșiși. Încet, cu frică, cu curaj, cu stângăcii. A fost un atelier viu, în care actorul era pretextul pentru ceva mai profund: descoperire, asumare, prezență.
În toți anii ăștia, am avut privilegiul să lucrez cu sute de adolescenți. Câțiva dintre ei au ajuns mai departe, în filme, în seriale, pe scene importante. Dar toți, indiferent de unde au ajuns, au învățat să stea un pic mai drepți în fața vieții. Să nu fugă de emoții. Să vorbească, să respire, să fie acolo.
Academia Aproape a crescut frumos. A participat constant la Ideo Ideis, a fost invitată la festivaluri precum FITS Sibiu, și a pus Baia Mare pe harta teatrului de tineret din România. A fost locul în care s-a născut Closed Hours, primul film românesc realizat exclusiv cu adolescenți.
Dar dincolo de rezultate, cel mai important lucru e ce s-a schimbat în mine. Academia m-a învățat răbdarea. M-a învățat să ascult cu adevărat. M-a obligat să cobor din gânduri și să fiu prezent, acolo, lângă oameni. Să construiesc fără grabă, fără presiune, fără promisiuni mari. Doar cu consecvență, cu onestitate, și cu multă, multă muncă invizibilă. Am învățat că procesul e mai important decât rezultatul. Că adevărul nu e spectaculos, dar e singurul care merită căutat. Și că teatrul nu e despre aplauze, ci despre felul în care te schimbi lucrând la ceva, împreună cu alții”, a spus Dragoş Călin.
Noul lider, Andrei Han, nu este o figură nouă pentru cursanți. A crescut împreună cu Academia, fiind implicat în activitatea acesteia „în sală, în lucru, în esență”. Dragoș Călin îl descrie drept „un om cu calmul, claritatea și atenția de care e nevoie pentru ca ceea ce am construit să continue în același spirit”.
Predarea de ștafetă are loc într-un moment important pentru Academia Aproape: o nouă stagiune urmează să înceapă, iar înscrierile sunt deja deschise pentru toți elevii care vor să pornească în această călătorie artistică și personală.
Înscrierile se pot face pe site-ul oficial: https://teatrulaproape.ro/cursuri-elevi/