Locuitorii oraşului Borșa au din nou ocazia să se bucure gratuit de schi pe una dintre cele mai moderne pârtii din România. Administrația locală, împreună cu operatorii Telegondolei Borșa și ai Pârtiei Olimpice, au anunțat organizarea unor noi zile de acces gratuit dedicate exclusiv locuitorilor orașului.
Astfel, miercuri, joi și vineri, în intervalul orar 10:00 – 16:30, localnicii pot schia fără a plăti accesul pe pârtie. De asemenea, aceștia pot opta și pentru o plimbare cu telegondola pentru a admira peisajele montane din zonă.
Pentru a beneficia de acces gratuit, persoanele interesate trebuie să prezinte cartea de identitate. În cazul celor care dețin carte de identitate de tip nou, este necesară și o adeverință de domiciliu care să ateste că sunt rezidenți ai orașului.
Autoritățile locale îi încurajează pe locuitorii orașului să profite de această oportunitate și să încheie sezonul de iarnă pe pârtie.


