Sărbătoarea Castanelor va avea loc în perioada 20-22 septembrie 2024

4 minute de citit
- Publicitate -
Sărbătoarea Castanelor, festivalul de tradiție al municipiului Baia Mare, se va ține în acest an!
”Băimărenii trebuie să se poată bucura de această sărbătoare consacrată a orașului nostru. În același timp, consider că organizarea trebuie planificată într-un mod responsabil, eficient și transparent. În ultimii ani au tot fost de discuții pe marginea acestui subiect, iar anul trecut nici nu a mai avut loc. De aceea, în acest an, alături de colegii mei, am venit cu o serie de noutăți în ceea ce privește programul artistic și cultural, dar și o altă abordare privind finanțarea evenimentului.
Le mulțumesc colegilor din Consiliul Local pentru susținerea acordată în sedința de astăzi, pentru că au înțeles importanța acestui eveniment. Am decis ca ediția din acest an, cu numărul 29, să aibă loc în perioada 20-22 septembrie. Îm acest fel vom fi cât mai aproape de data tradițională și vom avea suficient timp pentru organizare, pentru a pregăti agenții economici și, într-un final, pentru a avea sărbatoarea pe care o merităm cu toții.
Bugetul aferent ediției de anul acesta este de 2.000.000 lei, inferior celor din anii trecuți, iar o mare parte din aceasta sumă va fi recuperată din contractele de sponsorizări și taxele de închiriere a domeniului public. Estimăm venituri cuprinse între 140.000 și 150.000 de euro din sponsorizări, avem deja contracte semnate sau în curs de a fi semnate în valoare de 120.000 de euro.
Am lansat în transparență publică tarifele ce vor fi propuse spre adoptare în Consiliul Local pentru închirierea domeniului public de către agenții economici pentru prestarea de servicii. Aici estimăm încasări de 750.000 de lei. Dorința mea este ca, în timp, Sărbătoarea Castanelor să se autosusțină. Facem pași importamți în această direcție, iar dovada stă în faptul că, în acest an, din cele 2 milioane de lei alocate vom recupera aproximativ 1.5 milioane.
Locațiile celor două scene, ale celor două „nuclee” ale evenimentului vor rămâne cele obișnuite, în Piața Libertății și pe bulevardul Unirii. Având în vedere că, la final de august, va fi organizat evenimentul Forza Zu, unde vor participa mare parte din artiștii autohtoni, am decis să nu dublăm recitalurile. Încercăm pe cât posibil să aducem alți artiști, tot de talie națională, care să concerteze în fața băimărenilor. Avem câteva noutăți și în ceea ce privește activitatea artistică și culturală, manifestări dovedite a fi un real succes în municipii precum Cluj-Napoca sau Oradea. Vom înlocui și celebrul foc de artificii cu un spectacol de drone.
Tradiția culturală și artistică, evenimentele care apropie băimărenii trebuie continuate. Iar cu seriozitate, responsabilitate și transparență, sunt convins că le vom putea aduce la un nou nivel, pe măsura așteptărilor”, a declarat Doru Dăncuș, viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Baia Mare.
MaramuresOnline.ro

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut