Mai multe dintre marile proiecte de infrastructură din Baia Mare intră în această toamnă în etape importante de execuție, iar administrația locală anunță accelerarea lucrărilor pe principalele șantiere din municipiu. Podul Unirii, Piața Universității, Bulevardul Independenței, strada Victoriei și Bulevardul Traian sunt printre zonele în care lucrările fie se apropie de final, fie intră în etapele de asfaltare și amenajare care trebuie încheiate până la sfârșitul anului.
Primarul municipiului Baia Mare a prezentat situația actualizată după o vizită în teren, precizând ce intervenții sunt deja realizate, ce lucrări urmează și care sunt obiectivele ce trebuie finalizate în acest an.
La Podul Unirii, lucrările urmează să fie reluate după o scurtă perioadă de stagnare determinată de necesitatea clarificării unor detalii tehnice. Constructorul va trece la montarea pavajului, a stâlpilor de iluminat, a balustradelor și a mâinii curente. Intervențiile vor fi corelate cu modernizarea Bulevardului Independenței, unde urmează să fie așternut stratul de uzură inclusiv pe tronsonul dintre strada Independenței și strada Marinescu, în zona din fața podului.
Un alt proiect important este Piața Universității. După luni în care lucrările au fost influențate și de proiecte suprapuse, între care realizarea magistralei de apă pe sub râul Săsar, zona începe să capete forma unei piețe publice. Potrivit administrației locale, lucrările avansează conform graficului, iar șantierul intră treptat în etapa de refacere a suprafețelor, însămânțare și amenajare finală. O prioritate rămâne și redeschiderea cât mai rapidă a circulației pietonale în zona blocului de pe strada Victoriei nr. 57.
Pe Bulevardul Independenței urmează una dintre cele mai vizibile etape ale proiectului. Autoritățile anunță începerea turnării celor două straturi de asfalt pe tronsonul dintre zona Lukoil și Dacia Service, pe partea dreaptă în direcția de mers. Ulterior, lucrările se vor muta pe cealaltă parte, unde carosabilul va fi frezat și pregătit pentru asfaltare.
Va fi pregătit pentru asfaltare și sectorul dintre intersecția cu Bulevardul Republicii și cea cu Bulevardul Decebal, astfel încât suprafața carosabilă de la Vivo până la Piața Universității să fie refăcută integral. Primele două tronsoane vor primi câte două straturi de asfalt în acest an, iar stratul final de uzură va fi așternut anul viitor. În schimb, pe tronsonul dintre strada Marinescu și zona Independenței, stratul de uzură este programat să fie turnat încă din 2026.
Lucrările de pe Independenței vin și cu modificări importante în două intersecții considerate problematice din punctul de vedere al traficului. La intersecția străzii Caragiale cu Bulevardul Independenței este prevăzută lărgirea intrării și ieșirii cu încă două benzi de circulație, precum și semaforizarea intersecției.
În paralel este analizată și posibilitatea lărgirii intersecției dintre strada Dimitrie Cantemir și Bulevardul Independenței, pe relația dinspre strada Victoriei, zonă în care se formează frecvent ambuteiaje.
Pe strada Victoriei, lucrările se apropie de etapa finală. Stratul de uzură a fost așternut până în apropierea intersecției din zona Pronto, iar în continuare se lucrează la borduri, pavajul pietonal și accese, inclusiv pe tronsonul dintre Pronto și Vivo. Pe sectorul dintre Pronto și Independenței continuă intervențiile pentru rezolvarea acceselor la proprietăți.
În zona Unic Vivo se lucrează și la noua piațetă, însă finalizarea acesteia depinde de relocarea unei conducte de gaz. În același perimetru, partea carosabilă va fi supraînălțată pe traseul dintre intrarea dinspre Decebal, zona Narciselor și intersecția cu strada Victor Babeș. Proiectul prevede și amenajarea unui scuar în care vor fi plantați arbori ornamentali.
Pe Bulevardul Traian, pe tronsonul dintre Gară și Bulevardul Republicii, autoritățile au avut o ședință tehnică cu constructorii pentru stabilirea modului de organizare a șantierului. În zilele următoare urmează să fie luate decizii privind optimizarea proiectului, astfel încât amenajarea pistelor pentru biciclete, a trotuarelor și a spațiilor verzi să nu reducă numărul sau lățimea benzilor de circulație existente.
Mesajul transmis de administrația locală este că finalul anului 2026 trebuie să aducă progrese vizibile pe toate aceste șantiere, cu accent pe asfaltări, refacerea circulației, amenajările pietonale și închiderea etapelor care pot fi finalizate înainte de sezonul rece.
Rămâne însă esențial ritmul în care constructorii vor reuși să ducă lucrările la capăt, mai ales în zonele în care traficul este deja afectat de șantierele aflate în desfășurare.
Dan Cristian COARDĂ















