Salvamont Maramureș, zi plină de intervenții și pregătiri pentru sezonul de iarnă

3 minute de citit
- Publicitate -

Salvatorii montani ai Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș au avut parte de o zi intensă, marcată de activități de pregătire profesională, acțiuni educative în comunitate și o intervenție reușită în sprijinul unei persoane cu probleme medicale.

Dimineața a debutat cu pregătirea medicală specifică sezonului rece, aflat la debut, pentru formațiile Salvamont Baia Mare și Cavnic. Activitatea s-a desfășurat la Complexul Superski, cu sprijinul administratorului acestuia, Cornel Poenar, căruia salvatorii îi adresează mulțumiri pentru amabilitate și deschidere. Pregătirea s-a derulat pe parcursul întregii zile și a inclus atât verificarea cunoștințelor teoretice, cât și exerciții practice în teren. La activitate au participat salvatori montani angajați, voluntari și candidați ai Salvamont Maramureș, structură profesionistă de salvare montană aflată în subordinea Consiliului Județean Maramureș. Instruirea a fost coordonată de conf. univ. dr. Sebastian Trancă, medic cu vastă experiență, colaborator apropiat al Salvamont Maramureș, alături de care au fost desfășurate de-a lungul timpului numeroase intervenții de salvare.

În paralel cu pregătirea medicală, alți salvatori montani au fost prezenți la deschiderea sezonului de iarnă în stațiunea Izvoare, precum și la un eveniment dedicat copiilor, organizat de Primăria Recea în Sala Sporturilor din localitate. Cu aceste ocazii, salvatorii au prezentat echipamentele utilizate în intervenții, au organizat ateliere de cățărat, prim ajutor și conduită montană, subliniind importanța educației preventive și a siguranței în mediul montan.

Ziua s-a încheiat cu o intervenție reușită a salvatorilor montani din Vișeu, care au răspuns unei solicitări venite din partea colegilor de la Serviciul de Ambulanță Maramureș. În calitate de resursă de sprijin, salvamontiștii au participat la evacuarea în siguranță a unei persoane în vârstă de 72 de ani, aflată într-o zonă cu acces dificil, în apropierea localității Vișeu de Sus. Pacienta prezenta stare de rău, frisoane, era supraponderală și urma un tratament medicamentos. Transportul acesteia până la echipajul Ambulanței s-a realizat cu autospeciala medicalizată Salvamont, ulterior fiind preluată și transportată la o unitate medicală pentru investigații și tratament.

O zi solicitantă, dar încheiată cu succes, care confirmă încă o dată profesionalismul, implicarea și devotamentul salvatorilor montani Salvamont Maramureș, mereu pregătiți să intervină în sprijinul celor aflați în nevoie.

MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut